Domnul este aproape!

12 APRILIE
“Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris în oaste.” 2 Timotei 2:4

Odinioară eram robii Satanei deoarece făceam voia şi pofta lui. Dar când prin dragostea şi lucrarea Duhului Său am venit la pocăinţă, am fost smulşi din această putere a întunericului şi strămutaţi de partea Iui Dumnezeu. Noi suntem acum prea iubiţii, răscumpăraţi cu un preţ mare de Domnul. El vrea să ne bucurăm de dragostea, harul şi binecuvântările pe care ni le-a dat. El vrea ca să fim luptători ai sfintei cauze a credinţei. În faţa propăşirii Evangheliei, a creşterii credincioşilor, în lucrarea de supunere cu fidelitate, stau mari şi mulţi împotrivitori. De aceea este necesar să avem toată armătura lui Dumnezeu şi să veghem. Ce ar fi cu un mercenar (soldat plătit) dacă l-ar preocupa cele de acasă şi toată ziua ar scrie scrisori? Dacă toţi ar face astfel sar putea gândi cineva la victorie? Cei 300 de ostaşi ai lui Ghedeon care au băut din picioare apa, putând să vegheze dacă vine duşmanul, au fost apţi pentru luptă. Cei care s-au aplecat jos ca să bea, să guste ceea ce este pământesc, NU au fost apţi pentru luptă. Numai cei 300 de ostaşi au fost apţi să spargă ulcioarele, să ia în mână făcliile, să sune din trâmbiţă şi să câştige victoria. Noi toţi suntem chemaţi să luptăm. Dar pentru această luptă noi trebuie să fim pregătiţi, şi aceasta vrea să o facă Cuvântul lui Dumnezeu.
Dacă mai ascultăm ce ne şopteşte duşmanul cel viclean sau chiar mai facem unele lucrări de ale lui, atunci NU suntem vrednici luptători ai Domnului.
Toţi slujitorii lui Dumnezeu au fost mai întâi învăţaţi în şcoala lui Dumnezeu.
Cei care au înţeles mai bine ţinta şi însemnătatea creşterii lor au devenit cei mai tari şi mai stăruitori în slujba lor între oameni. Cei care au fost numai nişte scântei aprinse de oameni, nu au avut în ei nici adâncime, nici puterea de a stărui, nici adevăr.

sursa AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Printre lucrurile mele cele mai de preţ pe care le posed sunt şi câteva cuvinte pe care nu le-am spus niciodată." (Card Orson Rega)