Domnul este aproape!

23 APRILIE
“El a purtat păcatele noastre în trupul Său!” 1 Petru 2:24

Privirile noastre sunt atrase spre Domnul Isus care a fost judecat ca Miel al lui Dumnezeu. Fără vărsare de sânge nu există mântuire - aceasta o demonstrează deja jertfele Vechiului Testament. Trebuia ca moartea să intre în acţiune, deoarece ea este plata păcatelor. Cât de importante sunt învăţăturile versetului de astăzi. El ne arată că Domnul Isus a purtat toată povara păcatelor pe cruce. El nu a purtat-o în Ghetsimani, deşi acolo Satana ia prezentat în faţa ochilor groaza morţi. Cât de mult a dorit să-L abată de la această lucrare.
Domnul Isus a trebuit să fie dat din pricina păcatelor noastre; El a venit să ducă pe mulţi sfinţi Ia împărăţia slavei Sale, şi pentru aceasta a trebuit să ducă povara păcatelor lor. Pe cruce a purtat El păcatele noastre. „Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii făcându-se blestem pentru noi, fiindcă este scris: Blestemat este oricine e atârnat pe lemn” (Gal. 3:13). Tot în acelaşi timp se poate spune despre Domnul Isus: „Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu" (Evrei 9:14).
În tot timpul pribegiei Sale pe acest pământ nu a făcut nici o abatere şi în gura Sa nu s-a găsit vicleşug. Astfel a putut El corespunde dreptăţii lui Dumnezeu de a fi o jertfă desăvârşită în curăţenie, fără cusur şi îndeplinind cerinţele sfinte.
Noi putem să ne ridicăm ochii spre această lucrare desăvârşită de la cruce şi plini de credinţă putem spune: „Cristos de asemenea a suferit odată pentru păcate, El Cel neprihănit pentru cei nelegiuiţi ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3:18). Nu avem cuvinte destule pentru a descrie această dragoste a Mântuitorului nostru, dar inima noastră tresaltă de bucurie şi îl adoră. Slavă, Ţie, Doamne Isuse, căci ai făcut TOTUL în locul meu!

sursa AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Printre lucrurile mele cele mai de preţ pe care le posed sunt şi câteva cuvinte pe care nu le-am spus niciodată." (Card Orson Rega)