Domnul este aproape!

9 MARTIE
“Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că ... aţi fost răscumpăraţi ... cu sângele scump al lui CRISTOS.” 1 Petru 1:17

Omul vechi a fost judecat prin moartea Domnului Isus Cristos şi prin acest fapt Dumnezeu îl socoteşte răstignit (Rom. 6:6). Toate nelegiuirile noastre au fost îndepărtate prin jertfa Domnului Cristos, care şi-a adus trupul ca jertfă pe lemnul crucii. Credinciosul este graţiat şi adus înaintea lui Dumnezeu ca să se bucure de dragostea Lui. Astfel credinciosul poate să se apropie fără vreo piedică de tronul harului, căci sângele scump al lui Cristos vorbeşte pentru el şi Domnul însuşi mijloceşte stând la dreapta Tatălui. Numai datorită Domnului Isus chiar şi cel mai slab credincios poate să-şi înalţe rugăciunea către Tatăl, ştiind că inima Tatălui simte pentru el şi mâna Lui îi este de ajutor. Fiecare credincios care are o atitudine de supunere ca cea a unui copil faţă de tatăl, poate să slujească Tatălui ceresc. Ce minunată favoare pentru noi! De-am avea mereu înaintea ochilor noştri marele preţ ce s-a dat pentru răscumpărarea noastră şi poziţia la care am fost ridicaţi, am privi cu scârbă la tot răul, şi am aduce prin vorbele şi faptele noastre slavă lui Dumnezeu.
Mărimea binecuvântărilor primite ne obligă la o comportare în frica de Dumnezeu, iar harul şi dragostea Lui la o supunere ca de copil. Puterea necesară pentru ceea ce suntem, ne este dată. Ce minunat este să-L ai pe
Dumnezeul cel milostiv şi mare ca Tată şi să te întemeiezi pe puterea Lui. Aceasta este partea celor mântuiţi.
CRISTOS este singurul steag al lui Dumnezeu şi singurul steag al celor ce luptă în pustia lumii acesteia cu urme ostile celui rău. Cristos este singurul steag pentru orice. A avea un alt steag înseamnă a ne face nedestoinici pentru lupta duhovnicească la care suntem chemaţi. Ce avem a face noi, ca adevăraţi creştini, cu lupta pentru un sistem de teologie sau de organizaţie religioasă?
Să luptăm noi cu un astfel de steag? Cu nici un preţ!


10 MARTIE
“Celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.” Romani 4:5

Sunt oameni care nu vor să primească cadouri. Ei sunt darnici cu alţii, dar de la alţii nu vor să primească nimica. În fond este o îngâmfare. Aşa vrea omul să facă cu Dumnezeu în problema mântuirii. Ca făptura să-i slujească Maestrului ei este un lucru normal şi Dumnezeu primeşte o astfel de slujbă.
Dar ce trist că omul a decăzut şi în felul acesta s-a despărţit de Dumnezeu şi de atunci el nu-i mai poate aduce nimic lui Dumnezeu. Acest nimic îl bucură pe Dumnezeu, dornic să refacă legătura ruptă.
Mântuirea este numai lucrarea lui Dumnezeu şi El este acela care i-a pus temelia prin jertfa Fiului Său iubit pe crucea Golgotei. Isus era SINGURUL în stare să săvârşească lucrarea mare de împăcare cu Tatăl; în privinţa
păcatului şi al datoriei, aceasta înseamnă că El, Domnul Isus s-a dat ca jertfă pe altarul lui Dumnezeu ca să-şi dea sângele Lui pentru mântuirea sufletelor, pentru omul decăzut. Oricine socoteşte lucrarea deplin înfăptuită, primeşte iertarea păcatelor şi credinţa lui este socotită neprihănire. În acest moment, când omul păcătos vine în faţa lui Dumnezeu şi vrea să scape de moartea pe veci, trebuie să considere, lucrarea de mântuire ca făcută pentru el, îndepărtându-se fărădelegea şi să-i pară rău de faptele nelegiuite pe care le-a săvârşit. Scriptura spune: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi cu păcatul acoperit." Acel om este fericit. Eşti tu cititorule un asemenea om?
El a luat locul nostru şi pe cruce a fost făcut păcat în locul nostru Şi ca atare a primit pedeapsa în locul nostru. El a suferit pe cruce ce ar fi trebuit să suferim noi în veşnicie. El a primit plata păcatului nostru adică moartea, ca noi să primim plata nevinovăţiei Sale, adică viaţa. Credinciosul nu numai că a primit iertarea tuturor păcatelor sale, dar este unit cu Cristos cel înviat în ceruri.


11 MARTIE
“Căci şi vorba te dă de gol.” Matei 26:73

Fără să-şi dea seama Petru, prin vorbirea lui, s-a dat de gol că este un ucenic al binecuvântatului Domn, dar în acel moment se leapădă de Isus din Nazaret.
De câte ori citim aceste cuvinte fără să le dăm importanţa cuvenită, fără să pătrundă în adâncul inimii noastre!
Şi toate aceste lucruri ne sunt date nouă ca să ne trezească la realitate şi să ne aducă aminte că suntem urmaşi ai Lui. Să veghem tot timpul ca să nu ne încălzim la focul lumii acesteia ci zilnic să trăim într-o cercetare, ca să mărturisim lumii că nu mai suntem din lume, după cum nici El nu a fost din lume. Trebuie să ne mişte până în adâncul inimii, gândindu-ne cât de des Domnul Isus este nevoit să se uite întristat la noi, aşa cum l-a privit pe Petru dacă noi Il lepădăm fie printr-o faptă, fie printr-o vorbă sau gest, sau chiar atunci când tăcem în loc să-l mărturisim.
Este foarte uşor să te laşi dus de apă, de fluxul vremii, politică, avere, modă şi mii şi mii de alte probleme, ceea ce în fond se pare că nu e rău. Dar să ne
 ândim la cuvintele apostolilor în legătură cu vorbirea: „Cine vorbeşte să vorbească cuvintele lui Dumnezeu" sau „Nici un cuvânt stricat sau necurat să nu vă iasă din gură ci unul bun pentru zidire, după cum este nevoie ca să dea har celor ce-l aud" „Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase ci mai degrabă cuvinte de mulţumire” (Efes. 4:29; 5:4).
Pentru că El ne cercetează până în adâncul inimii noastre, din dragoste pentru El să nu-L supărăm, să nu-L jignim nici cu o vorbă şi să nu ne lepădăm ca Petru, ca cei din jur să recunoască că suntem ucenici ai Lui, altminteri necinstim Numele Lui cel mare.
Sufletul care umblă într-o legătură necurmată cu Dumnezeu va cunoaşte cu adevărat ce este firea veche în toate arătările ei, fără ca pentru aceasta să fi avut nevoie să treacă prin încercări triste. Adevăratul mijloc de a ne cunoaşte este acela al legăturii cu Dumnezeu.


12 MARTIE
“Când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi-l cumpără.” Matei 13:46

În Evanghelia după Matei, Domnul Isus ne este prezentat ca împăratul care vine la poporul Său pământesc. Dar vedem clar cum acest popor Îl leapădă. Ca Cel lepădat, Domnul se reîntoarce în ceruri, iar împărăţia capătă o anume dezvoltare şi anumite proporţii în lipsa împăratului; această fază Domnul o denumeşte „Împărăţia cerurilor.” În pilda despre „mărgăritarul de preţ" de care vorbeşte versetul de astăzi Domnul Isus se prezintă ca un negustor care caută mărgăritare preţioase. Când a găsit un mărgăritar de mare preţ vinde tot
ce are ca să-l cumpere. Toate drepturile lui de împărat şi tot ce decurge din aceste drepturi El le-a vândut, ca să cumpere mărgăritarul cel de mare preţ.
Drepturile Sale de împărat şi tot ce stă în legătură cu aceste drepturi Domnul Isus le-a socotit ca nefiind atât de preţioase, de aceea a vrut să intre în posesia mărgăritarului de mare preţ. Oare ce l-a determinat pe Cel care era în posesia aurului, argintului şi a tuturor comorilor pământului să caute acest mărgăritar de mare preţ şi din pricina lui să coboare drumul sărăciei şi al înjosirii? Prin Duhul Sfânt care a insuflat Scriptura avem posibilitatea să vedem că acest mărgăritar de mare preţ este Adunarea, care are o valoare deosebită pentru inima Domnului Cristos. Poziţia ei înaltă, frumuseţea ei ca Mireasa Lui, a stat în faţa ochilor Lui şi pentru ea Domnul Cristos a părăsit totul. Ce nemărginită este dragostea Lui faţă de noi! Ce har mare se ascunde în cei răscumpăraţi. E ca un mărgăritar mare şi de un preţ imens, pus într-un vas de lut. În acest mărgăritar nu vedem numai slava Adunării, ci şi unitatea ei. Mărgăritarul se formează dintr-un corp mort, care pătrunde în corpul unei scoici şi neputând fi asimilat se formează perla prin descompunerile care au loc. Aceasta este o
mare învăţătură pentru toţi credincioşii. Ar trebui să ne dea mult de gândit această dragoste dumnezeiască şi să înălţăm tot mai sus scumpul Nume al Domnului Isus Cristos.

13 MARTIE
“Căci în pustie vor ţâşni ape, şi în pustietate pâraie.” Isaia 35:6

Ce minunat va fi când Domnul Isus va veni cu ai Săi din cer pe pământ ca să-şi întemeieze împărăţia păcii! Atunci se va împlini versetul de astăzi. Oftatul întregii creaţiunii va lua sfârşit şi bucuria va umple pământul. Acest timp nu este prea departe. Dacă comuniunea noastră intimă cu Domnul este reală putem spune că această lume e un pustiu. Ea L-a lepădat pe Domnul Isus Cristos şi l-a răstignit. Ea ne va lepăda şi pe noi care aparţinem de El. Cum ar putea această lume să fie ţinutul nostru veşnic? Domnul Isus în împărăţia Sa desăvârşită simte împreună cu noi cum suntem trataţi de lume în ţinutul ei. El nu ne lasă să fim amăgiţi. El ne dă zi de zi apele Lui odihnitoare. Acolo curg râuri întregi pentru inimile noastre. Cum e răsăritul aşa este toată ziua. Atunci vorbim îngenuncheaţi în faţa Lui. Dacă ne luăm timp destul atunci binecuvântarea ne călăuzeşte tot timpul zilei. Oare nu ne-a lăsat Domnul Isus o pildă desăvârşită? El se scula devreme: „S-a dus într-un loc pustiu. Şi se ruga acolo” (Marcu 1:35).
Dacă Cuvântul „lui Cristos locuieşte din belşug în noi" atunci şi în învălmăşeala zilei ne vine în minte ca să nu-L întristăm şi seara vom avea motive să-L lăudăm din inimă. Strângerea noastră laolaltă ca Adunarea lui Dumnezeu este încă unul din multele motive pentru care să-L lăudăm. Aici Domnul foloseşte Cuvântul Său ca să ne binecuvânteze pe toţi. Să nu pierdem nici o ocazie când copiii lui Dumnezeu se strâng în Numele Domnului Isus.
Aici Dumnezeu îşi revarsă binecuvântările Sale în mod deosebit. El însuşi face ca din aceste strângeri laolaltă să ţâşnească apele vii ale Cuvântului Său.
Să păzim acest teren sfânt de orice urmă de formalism, de orice lucrare omenească. Să ridicăm tot mai sus Cuvântul Său şi Numele Său cel Veşnic.
În curând vom fi la El unde apa vieţii va ţâşni nestingherită şi liberă. Vino, Doamne Isuse!

14 MARTIE
“DOMNUL este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este DUMNEZEUL meu: pe El îl voi lăuda; El este DUMNEZEUL tatălui meu: pe El Îl voi preamări.” Exodul 15:2

Pentru prima oară în Sfânta Scriptură citim o cântare de laudă. Dumnezeu l-a mântuit pe poporul Său scăpându-l din mâna puternică a vrăjmaşului său.
Acum copiii lui Dumnezeu, mântuiţi, cu inimile pline de cântări de laudă mergeau pe drumul spre ţara Canaanului, spre moştenirea făgăduită. Acum ei învăţau adorarea, proslăvirea lui Dumnezeu, învăţau să slujească lui Dumnezeu.
Cântecul lor arăta teama de Dumnezeu, lucrarea Sa, puterea şi slava Lui. El a biruit duşmanul, El a mântuit poporul Lui, El este călăuza Lui în pustie şi îl conduce până la capăt. Pentru noi El a pregătit un loc. Locul nostru este în casa Tatălui. De câte ori citim de o cântare de laudă în Cuvântul lui
Dumnezeu ştim că este vorba de un moment, de o însemnătate deosebită din istoria poporului Israel.
În Numeri 21 la sfârşitul călătoriei găsim cântarea fântânei unde Dumnezeu este văzut ca izvor al binecuvântărilor. În 2 Samuel 1:18 avem cântarea arcului; arcul fiind simbolul puterii prin care Dumnezeu îşi împlineşte toate planurile Lui. În Apocalipsa 14 cântă rămăşiţa cea mică din Iuda pe muntele Sionului, cântarea Mielului. În Apocalipsa 15 cântă biruitorii fiarei şi a icoanei ei, cântarea lui Moise şi cântarea Mielului. Apoi ne gândim la cântarea de slavă care o cântă cei 24 de bătrâni. În Apocalipsa 5 îi aduc mărire, cinste şi onoare Celui care merită din veşnicie în veşnicie.
De ne-ar folosi şi nouă aceste cuvinte trezind în noi dorinţa să-I aducem în fiecare zi o jertfă de laudă ca rod al buzelor celor care-I mărturisesc Numele pe pământ. Numele Lui să fie slăvit!
„Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte” (Ps. 50:23).


15 MARTIE
“TU EŞTI CU MINE!” Psalmul 23:4

Le Seur scrie: „Când eram bolnav pe patul de moarte în Maisur în India de Sud, m-am chinuit să-mi amintesc numele meu, dar nu mi-l aminteam. Dar aveam în minte clar numele lui Isus; aceasta ca să-mi demonstreze că în moarte totul se distruge dar El rămâne! În aceste săptămâni grele, versetul acesta: „Tu eşti cu mine" a fost o mare îmbărbătare." Oamenii mântuiţi care au primit iertarea păcatelor prin Domnul Isus nu trebuie să fie fricoşi în faţa morţii. Deşi trebuie să păşească pe poarta morţii singuri, ei de fapt nu sunt singuri pentru că nădejdea că „Tu eşti cu mine" le umple inima.
Odată am vizitat un credincios care era pe patul de moarte. El era atât de slăbit încât a închis ochii şi abia respira. După ce am stat puţin pe marginea patului, a deschis ochii. Atunci m-a recunoscut şi a spus: „Frate te rog spunemi un cuvânt despre Domnul Isus" Ce să-i spun acestui om care în câteva clipe putea fi un trup neînsufleţit? În acele clipe am văzut cât de goale sunt cuvintele omeneşti, dar nădăjduind în Domnul am văzut încă odată că El este Acela care dă Cuvântul necesar în clipe grele.
Am putut să-i spun aceste puţine cuvinte care au însă un bogat conţinut: „Tu eşti cu mine!" Bolnavul a oftat: „Destul, destul."
Aceste patru cuvinte sunt de ajuns în viaţă şi chiar pe patul de moarte: „Tu eşti cu mine" Ce măreţ este acest lucru să te bizui pe El, să te încrezi în El, Să-L ştii pe El la cârma corabiei tale. Chiar dacă drumul nostru trece prin furtună şi valuri mari încearcă să ne acopere, nouă nu trebuie să ne fie teamă căci: EL ESTE CU MINE. El ne călăuzeşte chiar în umbra morţii, până în Paradis.
Tu cum vei muri?
„Nădăjduieşte în Domnul. Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte ÎN Domnul!"


16 MARTIE
“Ci tu când te rogi, întră în odăiţa, ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” Matei 6:6

Rugăciunea este atmosfera în care trăieşte credinciosul. Pentru viaţa nouă este tot atât de necesară ca şi aerul pentru trup. Aici Domnul Isus vorbeşte de rugăciunea personală, rugăciunea în odăiţă. Este lucrarea practicată şi dă slavă Domnului. Nu există viaţă pentru Dumnezeu fără rugăciune. În odăiţă, singur cu Dumnezeu, transformăm în viaţă revelaţia Tatălui, acolo primim cuvântul potrivit pentru sufletul nostru. Prin rugăciune vom primi mai dinainte piatra albă pe care stă scris numele cel nou pe care nimeni nu-l ştie decât acela care-l primeşte. Cu câtă putere putem întâmpina zarva zilei, dacă în zorii ei am stat în ascuns în prezenţa Lui şi am mâncat din mana ascunsă!
Aceasta este în adevăr hrana zilnică a sufletului nostru.
Cele mai mari greşeli din viaţa noastră pot să fie cauzate de neglijarea rugăciunii în ascuns. Delăsarea în această privinţă favorizează intrarea răului de afară, care prin omul nostru cel vechi nerăstignit, ar face dezastru în viaţa noastră, dacă harul nemărginit nu ar interveni între noi şi dezastrul provocat.
Nici râvna şi nici faptele cele mai mari nu pot să recupereze ceea ce am pierdut nerugându-ne în odăiţă.
Râvna fără rugăciune este o respingere a harului Lui arătat prin lucrarea Duhului, astfel că toate faptele noastre, oricât de mari şi grele ar fi, fără rugăciune sunt o lucrare a firii noastre.
Aşa dar, rugăciunea în odăiţă este o prefaţă remarcabilă a unei vieţi sfinte şi de o necesitate primordială pentru orice suflet care trăieşte în legătură cu Domnul Isus.
„Stăruiţi în rugăciune."
„Rugaţi-vă neîncetat."


17 MARTIE
“Cine nu este însurat, se îngrijeşte de lucrurile DOMNULUI, ... Cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile DOMNULUI, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul.” 1 Corinteni 7:32-34

Ce frumos este să te poţi număra printre cei cărora Pavel le adresează aceste cuvinte. Sună atât de natural, atât de sigur, de parcă nici nu s-ar putea altfel.
Ca să-i placi Domnului care te-a răscumpărat cu preţul sângelui Lui, ca să fi găsit în trup şi duh în sfinţenie, nu este ceva foarte greu. Pentru aceasta a făcut El TOTUL. El te va răsplăti din belşug pe tine, scumpă soră şi frate.
Pentru acum vei avea părtăşie cu El şi te vei bucura de iubirea Lui sinceră dar ceea ce a pregătit sus pentru tine depăşeşte toate binecuvântările de pe pământ. Gândeşte-te şi la cât a suferit Fiul lui Dumnezeu pe cruce pentru tine, gândeşte-te la El cât se întristează când îţi părăseşti dragostea dintâi şi părtăşia intimă cu El se răceşte.
Inima ta este ca a tuturor „înşelătoare şi deznădăjduit de rea" (Ier. 17:9) primejdii şi ispite în această lume sunt multe, Satana este duşmanul Domnului tău şi duşmanul tău. Cele trei căi ale lui sunt: pofta cărnii (firii), pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii; iar pe acestea vrea sa le aţâţe în tine.
Gândeşte-te la pornirile tale de altădată, la ce vezi si ce auzi. Propăşirea ştiinţei lumii acesteia nu este un imbold şi pentru tine în lupta credinţei?
Dacă pofteşti păcatul, el este la uşă. Cât de necinstit a fost Domnul şi Biserica Lui prin faptele imorale ale unor aşa numiţi creştini. Să nu te încrezi niciodată în tine. Să te încrezi în El (Prov. 6:27-28).
În 1 Corinteni 10:12 noi suntem îndemnaţi: „Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să in seama să nu cadă." De aceea „roagă-te neîncetat."

18 MARTIE
“Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de care sunt pârât de Iudei.” Faptele apostolilor 26:2

Fiecare inimă doreşte să aibă cât mai multă fericire în viaţă şi nădăjduieşte mereu că o va avea. Mulţi o caută în bani, avere, frumuseţe, faimă în lume, dar cât de îndurerat este omul când are de-a face cu boala, cu jalea, cu moartea. Versetul de azi de descrie pe un om care era în cătuşe. Nu faptele lui rele l-au adus în starea aceea, el era un întemniţat al lui Cristos. Cât de mult a trebuit să sufere pentru Numele Domnului Isus Cristos! Aceasta l-a descurajat? Nicidecum. El putea să spună: „Viaţa pentru mine este Cristos."
Slăvirea Domnului Cristos în trupul lui, fie prin viaţa lui, fie prin Moartea lui.
Domnul Isus a suferit mult în urma prigoanei lui Saul, exercitată asupra ucenicilor. El i se descoperă însă lui Saul într-un mod deosebit, încât ura din inima lui este înlocuită cu dragoste, devenind astfel un slujitor al Domnului.
Pavel era din cei care a recunoscut că Domnul Isus este Acela „care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine." Lui îi aparţin toate ceasurile din zi şi din noapte, Nimic nu a fost în stare să-l despartă de dragostea lui Cristos, care l-a făcut fericit cu adevărat. Evreii se bucurau când au putut da ceva pentru Numele Domnului Isus pentru că făcând aşa îşi strângeau o comoară în ceruri. Mulţi alţii după el şi-au găsit fericirea adevărată pentru viaţa lor vremelnică şi veşnică trăind pentru Domnul Isus. Ai găsit şi tu această
fericire? Dacă nu vino la Domnul Isus. El te cheamă. Cristos este CALEA noastră, noi umblăm în El. El este ADEVĂRUL, noi îl îmbrăţişăm. El este VIAŢA noastră, noi o trăim în El. El este Domnul nostru, noi îl alegem să guverneze peste noi. El este STĂPÂNUL nostru, noi îl servim. El este ÎNVĂŢĂTORUL nostru de care ne lăsăm instruiţi, El este adevărata VIŢĂ în care rămânem, El este PĂSTORUL nostru de care ne
lăsăm conduşi, .. .

19 MARTIE
“În ziua DOMNULUI eram în DUHUL. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: Ce vezi, scrie într-o carte.” Apocalipsa 1:10-11

Cel veşnic i-a îngăduit vrăjmaşului Domnului Isus să-l scoată pe apostolul Ioan din slujba lui. În trup el era despărţit de ceilalţi credincioşi care formau Trupul Domnului Isus, dar cu duhul era mereu lângă ei comunicând mai ales prin rugăciune.
Noi ni-l imaginăm pe Ioan cum zilnic în rugăciune se prezenta în faţa lui Dumnezeu. O zi a fost deosebită pentru el. În ziua întâi a săptămânii, Ioan se gândea în chip deosebit la Domnul Său care, în dragostea Lui nemărginită S-a dat pentru noi cei păcătoşi. În această zi, ziua întâi a săptămânii Domnul nostru a sfârşit lucrarea de ispăşire pentru păcatele noastre. Începea de-acum o viaţă nouă: o lucrare nouă dovedită prin învierea Lui din morţi. Nu era Sabatul care era dat omului după osteneală. Toată osteneala şi truda a fost
luată de Domnul Isus pentru a le da alor Săi odihna şi pacea. Ioan avea ca toţi ceilalţi credincioşi, Duhul Sfânt, dar el se lăsa condus de El. Şi prin Duhul asculta Cuvântul Domnului referitor la revenirea Lui pe pământ îmbrăcat în slavă (Ioan 14:26; 16:13-14).
El avea totdeauna Duhul lui Cristos, dar în această zi, care era „ziua Domnului" era „în Duhul" şi Domnul a găsit cu cale ca, în această stare de suflet, să-i descopere tainele vremurilor viitoare. Exilarea Iui nu a putut să
tulbure comuniunea dintre el şi Domnul; iar pentru Domnul Isus a fost terenul duhovnicesc favorabil pentru a-i descoperi lucrurile care se vor întâmpla în curând.
Câţi oameni credincioşi au primit din Apocalipsa lucruri însemnate pentru ei, dar pentru necredincioşi este cartea în care-şi citesc osânda care-i aşteaptă.
Noi nu mai primim o altă Apocalipsă, pentru că nu mai e nevoie, dar ar trebui să fim mereu ca Ioan în Duhul."
Dacă inima este plină de fiinţa lui Isus atunci cântări de laudă se vor vărsa din ea ca ceva foarte firesc.

Sursa AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Printre lucrurile mele cele mai de preţ pe care le posed sunt şi câteva cuvinte pe care nu le-am spus niciodată." (Card Orson Rega)