Domnul este aproape!

22 SEPTEMBRIE

“Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că DUMNEZEU e lumină, şi în El nu este întuneric.” 1 Ioan 1:5

Apostolul Ioan a umblat cu Isus, l-a văzut cu ochii săi, l-a pipăit cu mâinile lui şi a văzut în El descoperită viaţa veşnică „care era Ia Tatăl." Şi ceea ce el „a văzut şi auzit" aceea mărturiseşte celor care le scrie, ca ei să aibă părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Cristos.
Nimic nu poate să fie mai binecuvântat şi măreţ ca legătura şi părtăşia în care sunt aduşi credincioşii. De aceea apostolul ne scrie aceste lucruri pentru ca „bucuria noastră să fie deplină." Ce nemărginit de mare este harul lui Dumnezeu către noi sărmanii păcătoşi. Nu numai că are plăcerea de a ne ridica din pierzarea adâncă, din puterea Satanei şi a păcatului ci ne dă viaţa veşnică dumnezeiască, aducându-ne în prezenţa Sa, transpunându-ne într-o binecuvântată şi veşnică legătură cu El însuşi. In lucrarea aceasta este numai har şi dragoste dumnezeiască. Aceasta este o mare îmbărbătare pentru noi toţi care am fost curăţiţi prin sângele Domnului Isus.

Dacă Dumnezeu este DRAGOSTEA atunci este şi LUMINA. Lumina şi dragostea sunt două părţi ale Fiinţei Sale. Să umblăm după chipul şi natura lui Dumnezeu, în lumină cum este şi El lumină, ca să gustăm dragostea şi bucuria Lui desăvârşită.
Dacă ceea ce numim dragoste este fără o viaţă trăită în neprihănire, nu va fi de fapt decât o stare de suflet slabă şi molatecă, ce va îngădui tot felul de greşeli şi rele.
 Iar dacă ceea ce numim dreptate şi neprihănire este fără dragoste, va da o stare de suflet aspră, mândră, făţarnică iubitoare de sine, mulţumindu-se cu temelia ticăloasă a bunului nume personal. Dar acolo, unde viaţa dumnezeiască lucrează cu putere, se va găsi totdeauna dragostea lăuntrică unită cu o adevărată viaţă sfântă. Aceste două însuşiri sunt de neapărată trebuinţă pentru adevărată viaţă creştină.

Sursa AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Printre lucrurile mele cele mai de preţ pe care le posed sunt şi câteva cuvinte pe care nu le-am spus niciodată." (Card Orson Rega)