Domnul este aproape!

25 SEPTEMBRIE

“Prin faptul că El însuşi a fost ispitit în cea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” Evrei 2:18

Preoţia lui Isus este o arătare a grijii dumnezeieşti pentru calea noastră prin pustie. El mijloceşte în faţa lui Dumnezeu şi prin lucrarea Lui suntem ţinuţi practic în starea în care am fost aşezaţi prin lucrarea Lui de mântuire. Şi, „prin urmare avem în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere ca să facă ispăşirea pentru păcatele norodului."
La dreapta lui Dumnezeu este cineva care e milos cu slăbiciunile noastre (NU cu păcatele noastre). El pricepe tot ce ne doare, El simte cu noi în încercările, necazurile şi greutăţile noastre. Ce har minunat! Un om cu o inimă omenească desăvârşită este pe tronul lui Dumnezeu, cu El putem fi siguri de ajutor în toate nevoile şi luptele noastre, căci El a trecut prin toate acestea.

Aceluia căruia i-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ, trăieşte acolo, sus, pentru noi ca să ia seama la toate încercările noastre, cum nu poate nici un om de pe pământ. Dacă am avea mai multă credinţă, atunci tot timpul neam alipi de El şi ne-am deschide toată inima noastră faţă de El, aşa cum nu am face-o nici faţă de cel mai bun prieten, deoarece nimeni nu ne înţelege aşa de bine ca El.
În timpurile grele de întristări şi de încercare, greutatea suferinţelor El însuşi o poate înţelege iar bucuria Lui este de a ne îmbărbăta şi de a ne lua marea greutate de pe inimă. El se roagă să nu se piardă credinţa noastră şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vremea de nevoie (Vezi Evr. 4:16).
În măsura în care creştem în cunoaşterea de noi înşine, dobândim o înţelepciune mai adâncă a harului şi facem cunoştinţă cu iubirea lui Dumnezeu, cu răbdarea Sa minunată faţă de slăbiciunile şi greşelile noastre, cu mila bogată cu care a avut grijă de noi. De aceea să nu ne uităm înapoi ci să mergem înainte, urcând treptele creşterii în omul dinăuntru.

Sursa AICI