Domnul este aproape!

12 DECEMBRIE

“DOMNUL nu-şi va părăsi poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci DOMNUL a hotărât să facă din voi poporul Lui.” 1 Samuel 12:22

Odată am fost cu adevărat mâhnit - povestea un slujitor al Domnului. Era să mă duc la o înmormântare a unui prieten iubit şi frate în Cristos, care fulgerător a fost luat din mijlocul familiei sale. La marea durere care o împărtăşeam cu familia sa, se mai adăuga şi sentimentul de pustietate pe care l-a lăsat fratele la plecarea sa fulgerătoare din mijlocul fraţilor, care se adunau în Numele Domnului Isus în locul acela. Mie mi se părea că fratele trebuia să mai lucreze timp îndelungat aici. Cum oare se va umple acest gol, ce se va întâmpla cu turma? Frământat de aceste gânduri ochiul îmi rămâne fixat pe versetul acesta: „Domnul NU va părăsi pe poporul Lui din pricina Numelui Lui celui mare." Proorocul a vorbit aceste cuvinte odinioară către poporul Israel când acesta nu a fost ascultător şi aveau motive să se înfricoşeze deoarece erau multe pricini care duceau la lepădarea lui de către Dumnezeu.
Dar Dumnezeu este drept şi milos; de aceea puteau să se bazeze pe prorociile lui divine. La fel este şi cu noi, în zilele de azi. Decăderea nu schimbă cu nimic harul lui Dumnezeu, care în orice clipă este partea noastră şi locul de întoarcere. Dumnezeu nu se va lepăda de nici unul din cei care sunt copiii Săi. Şi dacă e vorba de Adunarea Lui atunci El însuşi din pricina Numelui Său se va îngriji de ea până la sfârşit. Nu este vorba de ceea ce suntem noi în slăbiciunile noastre ci e vorba de ceea ce este şi rămâne El.
Dacă nu ne adunăm cu adevărat în Numele Domnului Isus, nu avem nici un drept să ne aşteptăm ca El să fie în mijlocul nostru; şi dacă El nu este în mijlocul nostru, atunci strângerea laolaltă nu este decât o biată afacere a noastră. Să nu uităm că Satana urăşte până şi cea mai mică arătare a Adunării lui Dumnezeu. De aceea să veghem tot timpul şi în această direcţie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Printre lucrurile mele cele mai de preţ pe care le posed sunt şi câteva cuvinte pe care nu le-am spus niciodată." (Card Orson Rega)