Dacă scriind puțin



Dacă scriind puțin umplut-ai 
Cu hrană bună sacii goi, 
Dacă din bună visterie
 Scoți lucruri scumpe vechi și noi, 
Dac-ai fost pom lângă izvoare 
Cu dulce rod la vremea lui, 
Atunci mai nalt și mai puternic 
Vei străluci cu cât apui. 
 Dac-ai putut iubi vrăjmașul 
 Din toată inima iertând, 
Dac-ai putut primi săracul 
Mereu cu glasul cel mai blând, 
Dac-ai știut tăcea la vreme, 
Dac-ai știut vorbi cu miez 
Atunci cu cât te-ascunzi mai tare 
Cu-atât mai luminos te vezi. 
 Dac-ai putut cu cele slabe 
Să biruiești pe cele tari, 
Dac-ai trudit spre roada bună 
Crescând frumoși și drepți lăstari 
Și dacă slujba-ncredințată 
Smerit și harnic ți-ai plinit 
Atunci în veșnicele corturi 
Ți se va spune 'BUN VENIT'.
Traian Dorz 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Printre lucrurile mele cele mai de preţ pe care le posed sunt şi câteva cuvinte pe care nu le-am spus niciodată." (Card Orson Rega)