Domnul este aproape!

31 IANUARIE
“Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept!” Psalmul 5:3

„Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge", spune un proverb popular. Cât de preţioase sunt orele de dimineaţă pentru cel credincios, care simte nevoia să stea în prezenţa lui Dumnezeu. Chiar David a recunoscut şi a experimentat valoarea acestor ore de dimineaţă. Clipele de linişte ale orelor de dimineaţă înaintea Domnului, înainte de a începe zarva zilei, sunt un nesecat izvor de putere şi binecuvântare, de călăuză sigură pentru drumul nostru din ziua întreagă. Dacă ne înălţăm dimineaţa inima către Dumnezeu, căutând în rugăciune faţa Lui, punând înaintea Lui toate nevoile noastre, citind Cuvântul Lui şi cugetând în rugăciune asupra celor citite, atunci începem şi noi lucrările zilei noastre într-o stare bună şi nedespărţiţi de Domnul. Dacă ne-am pus în zorii zilei nădejdea în El pentru toate lucrurile, atunci putem în odihnă şi deplină linişte să ne bizuim pe El şi pe sprijinul Lui. Dacă îl privim, dacă nădăjduim în El, negreşit îşi va coborî privirea cu îndurare spre noi şi ne va călăuzi în dragoste şi în har în toate căile noastre. În legătură cu Domnul, povara zilei va deveni mai uşoară. Aducând prin credinţă toate îngrijorările la El, vom primi în acelaşi timp asigurarea, că Domnul Isus ne va purta de grijă.
Zorii zilei este timpul cel mai potrivit să ai legătură cu Dumnezeu, deoarece inima noastră nu este încă plină de greutăţi, iar liniştea casei te învăluie. Ar fi bine ca noi toţi să cunoaştem şi să preţuim aceste fericite ore de dimineaţă în legătură cu Domnul! „Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută în zori mă vor găsi", spune sfântul Cuvânt a lui Dumnezeu. Rugăciunea să fie CHEIA zilei şi LACĂTUL nopţii! „Lasă-mă să aud în zori bunătatea Ta căci mă încred în Tine!"
Veghează-n zori, când ziua iar zâmbeşte
Când totul este iar înviorat.

30 IANUARIE
“A fost dat din pricina fărădelegilor noastre.” Romani 4:25

Când Domnul nostru Isus atârna pe crucea Golgotei trupul Său era împovărat cu toate păcatele celor ce au crezut în El şi ale celor care vor crede în continuare în El, până la venirea Lui, fără nici o deosebire. Dumnezeu L-a împovărat cu aceste păcate fără să fi lăsat deoparte vreunul din ele. Cristos a luat asupra Sa păcatele şi le-a îndepărtat pentru totdeauna, de aceea Dumnezeu nu-şi mai revarsă mânia Lui niciodată asupra celor iertaţi aşa cum ne asigură Cuvântul lui Dumnezeu şi nu-şi mai aminteşte niciodată de ele. Domnul Isus care a purtat şi a înlăturat deplin păcatele noastre a înviat din morţi pentru neprihănirea noastră. Cine L-a înviat? Acela care ni L-a dat. Şi de ce L-a înviat El?
 Pentru că lucrarea pentru care a fost dat, a fost îndeplinită. Cristos a proslăvit pe Dumnezeu, când suferea pentru păcatele noastre. Şi Dumnezeu L-a proslăvit pe Cristos, prin aceea ca L-a înviat din morţi, L-a aşezat la dreapta lui şi L-a încununat cu slavă şi cu cinste.
Ce lucrare minunată!
Cristos a fost părăsit pe cruce când a purtat păcatele noastre, dar acum este încununat la dreapta Tatălui pentru că a făcut ispăşirea păcatelor noastre. Cel răscumpărat poate acum să se bucure de pacea cu Dumnezeu întrucât cum spune Petru: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn." Poate vei întreba: „Cum găsesc eu această pace?" Răspunsul este simplu. Are păcătosul ceva de făcut? Poate fi el altceva decât, o biată făptură păcătoasă şi pierdută? NU! Să vină simplu la Isus ca păcătos, să creadă Cuvântul lui Dumnezeu, să primească vestea bună în inima sa, să se odihnească în Domnul Cristos fiind mulţumit cu ceea ce este mulţumit Dumnezeu. Iar Dumnezeu este mulţumit cu ceea ce a făcut Cristos pe cruce. Crede deci în El. „Credinţa este o
ÎNCREDERE neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică ÎNCREDINŢARE despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1) „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!" (Evrei 11:6).

29 IANUARIE
“Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” Isaia 55:8-9

Dumnezeu are planurile şi intenţiile Lui, nu numai pentru neamuri, pentru poporul Israel sau pentru Adunarea Lui, ci şi pentru fiecare credincios în parte. Iar gândurile Lui sunt măreţe şi cu totul deosebite de gândurile noastre omeneşti. Dacă încredinţăm în mâna Lui cârma vieţii noastre ceea ce de fapt trebuie să facă fiecare credincios, atunci planurile şi căile Lui în viaţa noastră se vor înfăptui. Căile omului au la bază un plan al lui Dumnezeu. Dumnezeu putea vorbi despre aceste lucruri cu Moise căci aşa citim în Ps. 103:7: „El Şi a arătat căile Sale lui Moise şi lucrările Sale copiilor lui Israel." Poporul vedea numai în parte unele arătări, în timp ce Moise a avut fericirea să cunoască toate căile lui Dumnezeu. Nimeni nu poate spune cât de înalte sunt cerurile faţă de pământ; tot aşa nimeni nu poate exprima cu cât sunt mai desăvârşite căile şi gândurile lui Dumnezeu faţă de căile şi gândurile noastre, de ceea ce am putea plănui şi cuprinde noi. Nu vrei oare sa te încredinţezi fără nici o rezervă acestui Dumnezeu înţelept, acestui Tată credincios şi să laşi în seama Lui toate amănuntele vieţii tale?
Noi mergem însă deseori în necredinţă, siguri, pe căile noastre care nu sunt căile lui Dumnezeu; de aceea în a doua parte a versetului 8 se spune: „Căile voastre nu sunt căile Mele." Este exact invers faţă de ce arată prima parte a versetului. Să facă Domnul ca fiecare copil al lui Dumnezeu să trăiască în dependenţă de Tatăl său ceresc, ca astfel El să-Şi poată arăta slava Lui în viaţa noastră.
Trebuie ca firea veche să fie osândită şi ţinută în această stare de răstignire, căci ea vrea să depindem de noi şi nu de Atotputernicul Dumnezeu.


28 IANUARIE
“Două lucruri îţi cer; nu mi le opri, înainte de moarte! Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.” Proverbele lui Solomon 30:7

În acest verset ni se arată expresia unei dorinţe deosebite. Cât de mult se temea scriitorul de minciună, care este un păcat în ochii Domnului! În Apocalipsa 21:8 citim că păcătoşii vor fi pierduţi pe vecie. Cât de important este să fim atenţi la cât şi la ce vorbeşte limba. Acest organ mic poate fi folosit pentru slava Domnului, dar şi pentru ocara Lui. Este totuşi foarte serios să gândim că pentru fiecare cuvânt nefolositor vom da o dată socoteală.
Să ne lăsăm călăuziţi în toate împrejurările de Duhul Domnului, iar rugămintea lui Agur să fie şi dorinţa noastră, spre slava şi lauda scumpului nostru Domn! El însuşi ne va dărui şi dorinţa dar şi înfăptuirea. În exprimarea lui Agur este de fapt o dublă dorinţă:
1. „Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos."
2. „Nu-mi da sărăcie şi nici bogăţie."
Nimeni nu doreşte să fie sărac şi de aceea oamenii umblă mult după bogăţii.
Totuşi, Cuvântul Domnului ne vorbeşte şi în această privinţă foarte serios.
Spune că cine aleargă după bogăţii cade în cursele şi mrejile Satanei. În timpurile de sărăcie, copiii lui Dumnezeu se agaţă mai mult de Domnul lor şi se simt dependenţi de El. Atunci ei pot face descoperiri înviorătoare în Domnul. Dacă cineva are parte de bogăţie, are nevoie de mult har şi de înţelepciune ca să o poată folosi spre slava lui Dumnezeu. Câte nevoi sunt pentru lucrarea lui Dumnezeu şi pentru trebuinţele celor sfinţi şi iubiţi!
Nimeni să nu neglijeze să facă binele cu ceea ce Dumnezeu i-a încredinţat.
Atât sărăcia cât şi bogăţia pot să împietrească inima omului. De aceea Agur spune: „dă-mi pâinea care-mi trebuie." Să fim mulţumiţi şi recunoscători pentru ceea ce ne dă Domnul fiecăruia.
„Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (1 Tim. 6:6).
„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile..."


27 IANUARIE
“Itai a răspuns împăratului, şi a zis: Viu este DOMNUL şi viu este domnul meu împăratul, că în locul unde va fi domnul meu împăratul, fie ca să moară, fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău.” 2 Samuel 15:21

Cu cât timpurile sunt mai întunecate, mai grele şi mai periculoase cu atât mai luminos strălucesc faptele credinţei şi ale dragostei care se fac în aceste vremuri. În uneltirile lui Absalom avem în Itai un asemenea exemplu. Atât de mult îl leagă dragostea pe un străin din ţara Israel de nenorocirea încercatului rege David, încât este gata să împartă cu el durerea, ocara şi blestemul care erau asupra lui David. Itai a primit din partea lui David libertatea de a pleca înapoi la Ierusalim; el ar fi putut face deci acest drum, cu voia împăratului.
Însă acestui om nu-i trebuia favoarea din partea regelui şi nici libertatea, ci cu mult mai mult: pe rege însuşi: „în locul unde va fi domnul meu împăratul, fie ca să moară fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău." Numai în părtăşie cu regele putea fi Itai fericit, chiar dacă trebuia să treacă prin moarte sau să trăiască.
Domnul Isus Cristos spune în Ioan 12: „Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu” (26).
Vedem în Pavel un slujitor devotat, a cărui dorinţă supremă era să meargă pe drumul Aceluia care i-a cuprins inima. El dorea ca Cristos să fie proslăvit în trupul său, fie prin viaţă, fie prin moartea sa.
Exemplul acestor doi oameni credincioşi în părtăşia lor desăvârşită, primul cu David iar al doilea cu Domnul Isus, să ne îndemne la o trăire nedespărţită de Domnul!
Cu cât un slujitor a lui Cristos va fi mai credincios Stăpânului ceresc, cu cât va merge mai mult pe urmele lui, cu cât va fi mai asemenea Lui, se poate aştepta să fie privit de fiii pământului ca „ieşit din minţi.


26 IANUARIE
“Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe DUMNEZEUL lui, cum făcea şi mai înainte.” Daniel 6:10

Rugăciunea în genunchi se cuvine oamenilor ca făpturi ale lui Dumnezeu şi este o expresie înaltă de cinstire în rugăciune; şi încă, mai mult ea exprimă poziţia potrivită a unui copil al lui Dumnezeu când prin Domnul Isus se apropie de Tatăl cu deplină încredere. Solomon s-a rugat în genunchi la întemeierea templului. Ezra, când a aflat despre păcatul poporului său, s-a rugat în genunchi şi a adus jertfe. Şi Pavel şi-a plecat genunchii la rugăciune pentru toţi credincioşii ca aceştia să poată fi întăriţi în mijlocul oamenilor.
Când el se afla în Milet, a îngenunchiat împreună cu cei din Efes.
Şi despre Domnul nostru citim că în grădina Ghetsimani a îngenunchiat în ceasul greu în care judecata lui Dumnezeu se apropia.
Ce credincios, ce om viteaz era Daniel! Chiar când viaţa lui a fost în primejdie, el nu şi-a schimbat programul de rugăciune, el nu s-a retras în loc ascuns, ci de trei ori pe zi, cu fereastra deschisă, îngenunchea, şi se ruga lui Dumnezeu. Ce ruşine pentru noi, care avem harul să trăim în libertate, să fim totuşi înclinaţi să ne schimbăm în funcţie de împrejurări. Să ne dea Domnul fiecăruia personal şi tuturor membrilor familiilor noastre consecvenţă în a îngenunchia în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru Isus Cristos. Domnul să lucreze ca aceasta să devină o obişnuinţă sfântă pentru noi. Dacă ne vizităm unii pe alţii, înainte de despărţire, să îngenunchem împreună. Prin aceasta Domnul ne va binecuvânta şi părtăşia noastră unii cu alţii, în dragostea lui Dumnezeu, va fi mai intimă.
Isus nu se temea de mânia oamenilor, nici nu căuta bunăvoinţa lor.


25 IANUARIE
“Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.” Luca 19:42

Plângând a spus Domnul Isus aceste cuvinte pentru Ierusalim.
s-a străduit să împlinească voia Tatălui în ceea ce priveşte mântuirea poporului Israel. În schimbul dragostei Lui a primit însă din partea oamenilor numai ură şi duşmănie. Ar fi fost drept ca Domnul să îndepărteze acest popor din faţa ochilor Lui; dar cine altul ar fi putut avea ca El atâta milă şi îndurare? El îi plângea pe ai Săi pentru că se vedea silit să se depărteze de ei, deoarece nu Lau primit; era îndurerat pentru ei, cunoscând pedeapsa de neînlăturat care urma să vină din partea lui Dumnezeu ca plată a neascultării lor. Şi tu poţi primi, aceste cuvinte ale Domnului Isus pentru tine. Poporul Israel a primit harul venit prin Domnul Isus Cristos ca pe un lucru de ocară. Vrei şi tu să te asemeni cu poporul Israel? Uşa harului mai este încă deschisă! Cât timp tu nu ştii. De aceea pregăteşte-te să intri cât timp se mai poate, înainte de a se închide uşa.
Cât de primejdioasă este amânarea chiar pe acest pământ; gândeşte-te că trebuie să pleci neapărat cu un tren accelerat pentru a-ţi salva viaţa din primejdie, dar mai vrei să rezolvi încă unele probleme; amâi şi când ajungi la gară, vezi că trenul a plecat. El a plecat conform programului dinainte stabilit. Tu ai întârziat; trenul a plecat fără tine; acum este prea târziu. Fatal! Incomparabil mai rău este dacă pierzi, pentru toată veşnicia, trenul harului. Atunci nu mai poate ajuta la nimic: nici păreri de rău, nici legături cu alţii, nici strădanii, nimic, nimic, nimic; totul este numai PIERZARE. Să-ţi alegi din timp calea şi ţinta este peste măsură de important şi necesar. De aceea nu pierde ocazia! Vino la jertfa Domnului Isus cu păcatele tale, tu călător obosit. Acolo poţi găsi odihnă, acolo este linişte.
Când vrei să vii? Când vrei să te întorci din calea rea?
Când vrei să vii la Dumnezeu? NU AMINA! NU AMÂNA!


24 IANUARIE
“Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice DOMNUL, şi nu vei fi dat în mâinile oamenilor de care te temi ... ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice DOMNUL.” Ieremia 39:17

Această veste i-a adus-o Ieremia etiopianului Ebed Melec care era slujitorul lui Zedechia împăratul lui Iuda. Acest etiopian era un instrument în mâna lui Dumnezeu.
Ce se întâmplase? Ieremia a prorocit poporului decăzut judecata lui Dumnezeu şi din această pricină a intrat într-o mare primejdie. Căpeteniile lui Iuda care urau pe prooroc l-au divulgat împăratului, iar aceştia l-au dat în mâinile lor. Ieremia a fost pogorât într-o groapă cu noroi. Dar Dumnezeu veghea asupra slujitorului Său. Ebed Melec care cunoştea toată situaţia din prorociile lui Ieremia şi care Îl cunoştea şi pe Dumnezeul cel Viu, plin de curaj s-a dus la împăratul Zedechia şi i-a prezentat situaţia dezastruoasă în care se afla proorocul. El a găsit ascultare la împărat şi
Ieremia a fost scos din groapă (Ier. 38:11-13). Dumnezeu nu a uitat actul de dragoste şi credinţă a lui Ebed-Melec. Ca răsplată pentru fapta săvârşită el primeşte promisiunea de la Dumnezeu că va scăpa cu viaţă când va fi asediată cetatea.
Ce minunată este grija lui Dumnezeu pentru ai Săi! El are şi în zilele noastre mijloace şi căi pentru a-i ajuta pe copiii Săi în cele mai mari greutăţi şi necazuri şi pentru a-i salva din orice situaţie. Dar pentru cei care fac ca Ebed- Melec este pregătită o răsplată. Chiar dacă Domnul ne-ar cere viaţa, nici atunci nu ar trebui să dăm înapoi. Să ne încredem în permanenţă în Marele nostru Dumnezeu.
Să veghem cu gelozie împotriva pornirii înnăscute, care ne îndeamnă să privim la om şi să ne bizuim pe nădejdi omeneşti. Să rămânem cât mai aproape de Izvor! Atunci nu vom duce lipsă de nimic.


23 IANUARIE
“Voi, copilaşilor, sunteţi din DUMNEZEU.” 1 Ioan 4:4

Deseori se aude părerea că este un lucru de neconceput şi o îndrăzneală prea mare să spui: „sunt un copil al lui Dumnezeu." Aceasta se va vedea abia la sfârşit.
Dar faptul că cei ce L-au primit pe Isus sunt copii ai lui Dumnezeu ni-l spune Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cât este de bine că noi avem încă de acum această siguranţă, că ne bucurăm de dreptul de a ne numi copiii Lui. Ioan spune în alt verset: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:12-13).
Prin NAŞTEREA din NOU, nu prin sforţări proprii suntem aşezaţi în această stare binecuvântată. Abia acum putem spune: „Acum SUNTEM copii ai lui Dumnezeu." Este lucrarea Lui, care în harul Lui nemărginit ne-a născut din nou, lucrând în inimile noastre prin Cuvântul şi prin Duhul Lui, dăruindu-ne în Domnul Isus, Fiul Său, o viaţă nouă. Nouă ne-a fost dat harul să credem în Numele Lui şi să-L primim în inimile noastre. Astfel în viaţa noastră s-a făcut o schimbare minunată: Noi am devenit nişte oameni cu o natură dumnezeiască şi Duhul Sfânt locuieşte în inimile noastre. El este Duhul înfierii, prin care putem spune „Ava, Tată!"
Da, în adevăr, mare este această fericire care izvorăşte din Tatăl nostru. El nea făcut copii ai Săi, părtaşi ai Casei Sale. Pe acest pământ călătorim ca necunoscuţi şi nimic nu ne poate despărţi de El, pentru că El este Tatăl nostru. Să trăim în fiecare moment în inima noastră această stare de copii ai lui Dumnezeu, şi să dovedim acest lucru prin viaţa noastră. „Oricine rămâne în El nu păcătuieşte." Aceasta înseamnă să fim o mărturie înaintea oamenilor, atât spre folosul nostru şi al celor din jurul nostru, cât şi spre slava lui Dumnezeu.
Toţi cei care se îndoiesc de iertarea lor deplină şi veşnică, spun prin aceasta că jertfa lui Cristos nu este desăvârşită şi că nu este de ajuns pentru iertarea lor.


22 IANUARIE
“Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri, şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în CRISTOS ISUS!” Filipeni 4:6-7

În rugăciune, noi aducem lui Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnului Isus, adorare, dar şi laudă şi mulţumire. Ce har minunat avem noi, că ne putem apropia de Domnul nostru, şi El vrea să-şi plece urechea şi să ne asculte. El vrea să ne dea totul spre binele nostru. Cea mai înaltă expresie de mulţumire, este adorarea în duh şi se arată în chipul cel mai real la Masa Domnului nostru, unde fiecare credincios îşi are locul lui. Domnul doreşte să ne mai dăruiască multe, să ne apropiem de El, să ne desprindem de socotelile omeneşti; astfel Numele Tatălui şi al Domnului nostru Isus vor fi înălţate tot mai sus pe stindardul nostru, chiar şi în aceste zile din urmă.
Să aducem mulţumiri Domnului pentru adunările din orice loc şi să cerem ca ele să fie o mărturie vie a lui Dumnezeu în această lume. De asemenea să ne rugăm pentru conducători şi pentru autorităţi, chiar şi pentru fiecare om, pentru ca mărturia din aceste timpuri să fie menţinută prin propăşirea Evangheliei, pentru ca mulţi să vină la pocăinţă şi să fie adăugaţi la Adunarea Lui. Să nu uităm pe bolnavii noştri, care trebuie să fie şi ei o pricină zilnică de amintire în rugăciunile noastre. La fel să ne rugăm pentru cei care sunt în necaz. Bineînţeles că în ora de rugăciune nu se pot aminti toate aceste probleme, dar Cel care cercetează inima şi rărunchii ştie ce se află şi în gândul nostru şi va prezenta Tatălui totul, într-o formă ideală, şi plăcută Lui.
Ne gândim că Domnul însuşi dă rugăciunilor noastre, puterea Sa. Dacă avem toate acestea în faţa ochilor noştri, atunci orele de rugăciune nu vor fi aşa de slabe şi de sărace, cum se întâmplă adesea.
„... Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi ..."

 21 IANUARIE
“Era în ţara Uţ un om care se numea Iov.” Iov 1:1

Pare de necrezut că Dumnezeu are grijă de fiecare om în parte. Este greu de înţeles după mintea noastră acest lucru deoarece în acelaşi timp trăiesc pe pământ miliarde de oameni. Şi este totuşi adevărat acest lucru: Dumnezeu cunoaşte pe fiecare om şi El ştie toate mişcările lui. Seriozitatea acestui fapt izvorăşte chiar din Maleahi 3:5: „Mă voi apropia de voi pentru judecată şi mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, care asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor". Ne aduce îmbărbătare situaţia în care se găsea Agar.
Nimeni nu o vedea rătăcită în pustietate, dar Dumnezeu a văzut-o şi a ajutat-o.
Dumnezeu cunoştea inima dornică de adevăr a famenului etiopian care nu a făcut degeaba drumul cel lung. Filip a fost trimis să-i spună lucrurile de căpătâi ale Evangheliei. Iar cartea Iov cu cele 42 de capitole ale ei, este o mărturie a acestui adevăr: Dumnezeu se ocupă îndeaproape de fiecare om.
Oamenii nu pot accepta că Dumnezeu îi cunoaşte pe fiecare dintre ei, că El ştie toate tainele inimii, toate păcatele. Dar Domnul va aduce o dată la lumină totul când va face marea judecată. Nimeni nu va scăpa de acest Judecător; toţi vor sta în faţa tronului mare şi alb la judecata cea mare.
Care este starea ta? Dumnezeu te cunoaşte pe tine personal. El te cunoaşte pe nume şi ştie unde locuieşti. El îţi cunoaşte viaţa în întregime cu toate părţile ei însorite şi cele umbrite. Dumnezeu nu ar dori să te cheme la judecată pentru păcatele tale. De aceea El a dat pe singurul Său Fiu, ca să plătească cu sângele Lui cel scump păcatele tuturor, îndurând suferinţe grele şi murind pe cruce la Golgota.
El însuşi îţi spune şi ţie iubite cititor: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37).
El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”
(Evr. 13:5).
Încrede-te deci ÎN El!


sursa AICI