Domnul este aproape!

20 IANUARIE
“Stăruiţi în dragostea frăţească.”
Evrei 13:1

Dragostea de fraţi este semnul prin care se cunoaşte viaţa nouă care se primeşte prin credinţă la naşterea din nou. „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi" (1 Ioan 3:14). Dragostea este semnul prin care se recunoaşte care este omul credincios. La evrei, cărora le este adresat epistola, dragostea era în pericol să se răcească. Multele necazuri, prigoane şi nevoi i-au adus într-o astfel de stare încât se gândeau numai la ei înşişi şi nu la ceilalţi fraţi. De aceea era de trebuinţă îndemnul: „Stăruiţi în dragostea frăţească." Nu este oare la fel şi cu credincioşii de astăzi? Şi noi suntem în primejdia de a ne gândi numai la noi. Să-i încredinţăm totul Domnului Isus şi El ne va ajuta să luăm parte la necazurile şi greutăţile fraţilor şi surorilor noastre. În zilele necazului cel mare, dragostea celor mulţi se va răci. Aş vrea ca nici unul din cititorii acestor rânduri să nu aibă parte de acest necaz care va veni. Cât de necesar este să ne îmbărbătăm între noi cu dragostea Domnului nostru! El îi iubeşte pe ai Lui până la capăt. DA, dragostea Lui nu sfârşeşte şi nu se micşorează niciodată, ea rămâne aceeaşi în vecii vecilor. De aceea este necesar să ne dovedim necontenit dragostea faţă de fraţii şi surorile noastre.
Poate că cineva te-a jignit şi nu ţi-a dat cinstea cuvenită, sau te doare un fapt săvârşit de un frate în dreptul tău. Atunci să rămână statornică în tine dragostea frăţească faţă de fratele tău şi în situaţiile practice care se ivesc să cauţi folosul lui şi nu al tău.
Domnul a făgăduit binecuvântare numai acolo unde este pace şi unitate între fraţii care locuiesc împreună. Unde este dragoste frăţească fără făţărnicie, acolo este o inimă curată deoarece izvorăşte din slava lui Dumnezeu (2 Petru 1:7). De aceea să ne însuşim acest verset Şi să-l lăsăm să lucreze: „Stăruiţi în dragostea frăţească", stăruiţi cu toate neajunsurile, necazurile şi împotrivirile.
Nu ele să acopere dragostea, ci dragostea să le acopere pe ele.
Să nu jertfim adevărul de dragul „dragostei de fraţi." Adevărata iubire se arată atunci când arăţi adevărul, căci numai pe adevăr se pot întemeia relaţii frăţeşti curate.

19 IANUARIE
“De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui ISUS CRISTOS!” 1 Petru 1:13

Aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi pe faţa pământului, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, erau evrei născuţi din nou şi lor le este adresată această epistolă.
Ei cunoşteau acum un Cristos măreţ, înălţat la cer, nu un Mesia pământesc. De aceea erau şi aceşti credincioşi socotiţi pe pământ „străini." Partea lor era să se bucure de mântuirea găsită în Domnul Isus Cristos şi să aştepte arătarea lui slăvită, când se va vedea ce înseamnă o fiinţă mântuită adusă în Casa Tatălui. Ce îmbărbătare pentru cei care azi trebuie să treacă prin multe necazuri şi prin dureri! Căci venirea Domnului înseamnă totodată încetarea oricărei dureri şi a oricărui necaz. Cât de aproape este clipa aceea scumpă când Domnul îşi va lua Mireasa ca s-o ducă acasă şi să fie astfel în veci împreună! Acum nu-L putem vedea cu ochii noştri, dar atunci, El ni se va arăta în măreţia şi slava Sa. Aşa cum stătea atârnat pe cruce văzut de toţi şi cum stă acum la dreapta Tatălui tot la fel de precis El se va arăta în slavă. Întrebarea cea mai importantă este: îl aşteptăm noi oare?
Există oameni care-L aşteaptă şi oameni care sunt nepăsători faţă de acest lucru. Pentru cei care îl aşteaptă, El va veni pentru a le da slava Lui; iar ceilalţi vor fi chemaţi la judecată. Cei care îl aşteaptă cu adevărat vor fi cunoscuţi nu numai atunci când va veni, ci şi acum prin comportarea, caracterul şi viaţa lor. Ei trăiesc numai pentru Dumnezeu, despărţiţi de o lume imorală care are o formă de evlavie. Adevăraţii credincioşi simt cu durere în inima lor lipsa Domnului şi doresc ca El să vină cât mai curând.
„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele lui."
,AMIN! VINO, DOAMNE ISUSE!


18 IANUARIE
“În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră.” Isaia 30:15

Liniştea păcii
Sub acest titlu fratele Darby scrie: „Roagă-te mult şi vorbeşte puţin. Lăsaţi-mă  să vă spun ceva deosebit pentru viitor; există o sfinţenie delicată, liniştea odihnitoare care îi place lui Dumnezeu şi credincioşilor Lui, atât de mult. Duhul vorbăriei este otravă pentru orice formă de părtăşie a credincioşilor. Ea stinge afecţiunea, este pricina încâlcirii sufletelor, este pierdere de timp şi goliciune duhovnicească. Numai lucruri ca dragostea, ascultarea, amabilitatea şi ceea ce este necesar, trebuie să ne îndemne la vorbire - altminteri se cade să tăcem. Fiţi unul altuia sprijin, printr-o comportare sfântă, şi nu prin vorbe multe. Dumnezeu locuieşte numai în suflete liniştite şi de aceea trebuie să fie şi limba liniştită. Priveşte la roadele stării de linişte care este sfântă. Ea dă putere, stăpânire de sine, îndeamnă la rugăciune, la înţelepciune, părtăşia cu Dumnezeu şi cu sfinţenia Lui."
Te-ai gândit că versetul din Isaia 30:15 ar avea legătură şi cu limba ta? Cu siguranţă este spre binecuvântarea noastră, a familiilor noastre şi a adunării, dacă ştim acest lucru. Prin vorbărie multă, liniştea şi încrederea noastră se pot îndepărta foarte uşor de noi. „Ea este un rău" - aşa spune apostolul Iacov (cap. 3:8). Ea este un duşman al liniştii, desigur chiar şi când vorbeşte despre „linişte." Dar ce face dragostea? Ea nu vorbeşte, ci iubeşte. Despre linişte nu se poate vorbi mult, ea trebuie exercitată prin fapte, ea trebuie practicată.
A fi liniştit, a aştepta răbdător, a te încrede în Dumnezeu şi a aştepta în tăcere, sunt lucruri care par a fi nenaturale, dar prin părtăşia cu Domnul, prin rugăciune, trebuie să învăţăm această atitudine şi adesea ne-o însuşim trecând prin lupte şi necazuri. „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care o va da Domnul în ziua aceasta..."

17 IANUARIE
“Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea
Domnului, Făcătorului nostru!” Psalmul 95:6

Rugăciunea este respiraţia sufletului. Copiii lui Dumnezeu nu pot spune că au stăruit destul în rugăciune înaintea Domnului lor. Deseori ridicăm spre Domnul numai oftări, care la vremea lor, sunt ascultate, dar nici rugăciunea din cămăruţă nu trebuie omisă, deoarece are o mare importanţă pentru credincios. Aceasta este o manifestare, dar prin ea mărturisim supunere şi smerenie; aşa ne putem apropia de Dumnezeu.
Aceasta o simţeau şi credincioşii Vechiului Testament: Eliezer, Moise, Iosua, David, Solomon, Ezechiel, Daniel, Ezra şi Neemia se aruncau cu faţa la pământ ca să proslăvească astfel pe Dumnezeu. Şi Domnul nostru Isus Cristos îngenunchea: „a căzut cu faţa la pământ" şi se ruga (Matei 26:39; Luca 22:41). Slujitorul credincios Pavel, scrie: „Eu îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Cristos." Când şi-a luat rămas bun de la efeseni, de la bătrâni şi presbiteri, Scriptura ne spune: „îngenuncheau toţi" (Efes. 3:14; Fapt. 20:36). Petru şi Ştefan de asemenea au îngenuncheat în rugăciune (Fapt. 7:60; 9:40).
Deşi Dumnezeu nu ia în seamă manifestările exterioare, căci El cercetează inima; are însă plăcere pentru omul care vine smerit şi temător de Dumnezeu la rugăciune.
Dacă conduita noastră interioară este demnă şi umilă ea se va transpune şi în viaţa practică exterioară. Cum se poate, de exemplu, sănătoşi fiind, să ne punem în pat sub plapuma cea caldă şi să ne rugăm? Nu li se întâmplă deseori unor fraţi şi surori să ia o poziţie nedemnă la rugăciune? Să înţelegem bine că atunci când ne rugăm, stăm de vorbă cu Dumnezeul cel sfânt şi ar trebui să ne verificăm atât atitudinea interioară, cât şi manifestarea ei în exterior.
Firea veche trebuie să fie ucisă şi ţinută în această stare de moarte.

16 IANUARIE
“Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri; căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei, şi ei nu pricepeau ce le spunea ISUS.” Luca 18:34

Domnul le-a vorbit de trei ori ucenicilor despre suferinţele, moartea şi învierea Sa, dar ei „nu pricepeau ce le spunea." Ei visau măreţie şi putere. Iacov şi Ioan au vrut, ca unul să stea la dreapta şi altul la stânga Domnului în împărăţia Lui. Desigur, Domnul Isus urma să stea pe Tron şi să domnească, dar „Fiul Omului n-a venit să I se slujească ci El să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi." La cruce a trebuit să plătească preţul răscumpărării noastre, dându-se pe Sine însuşi ca jertfă şi luând asupra Lui pedeapsa pe care trebuia s-o primim noi. Acolo, pe lemnul crucii, El a acceptat să fie făcut blestem pentru noi, ca să ne scape astfel de blestemul legii, aşa cum este scris în Deut. 21:22-23: Acest text arată clar, că un om care a săvârşit o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, era în unele cazuri ţintuit pe cruce ca o mărturie vie a unei judecăţi drepte (Iosua 8:29; 10:27). Aşa s-a întâmplat cu Fiul Omului care a fost ţintuit de viu pe cruce. Mâinile şi picioarele Lui au fost străpunse pe cruce. Vândut de Iuda, tăgăduit de Petru şi părăsit de toţi atârna pe cruce. Toţi cunoscuţii stăteau de o parte, iar El era răstignit între doi tâlhari. Soldaţii romani îşi împărţeau hainele Lui între ei. Toţi trecătorii îl priveau dând din cap. Soarele se întunecase.
Să nu uităm niciodată ce moarte a îndurat Domnul Isus pentru noi!
Meditând mai mult la suferinţele Domnului Cristos pentru noi nu putem să facem altceva decât să cântăm: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru să primeşti slava, cinstea şi puterea ... bogăţia, înţelepciunea, tăria şi lauda."
Un Cristos înviat este DOVADA VEŞNICĂ a unei mântuiri împlinite, şi dacă mântuirea este un lucru împlinit, pacea credinciosului este ceva adevărat şi statornic.
Fiecare îndoială în inima unui creştin este o ocară adusă Cuvântului lui Dumnezeu şi jertfei lui Cristos.

15 IANUARIE
“Şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.”
1 Tesaloniceni 4:17-18

Ce limpede ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu despre lucrurile veşnice. Ne spune că toţi cei care cred în Isus Cristos vor fi pe veci cu El. Nu avem cuvinte pentru a arăta ce har bogat şi binecuvântări sunt în acest adevăr. În inima tesalonicenilor lucrau aceste trei lucruri: credinţa, nădejdea şi dragostea. Toate gândurile şi acţiunile lor erau îndreptate spre cer, acolo unde Cristos stă la dreapta Tatălui. Ei şi-au întors spatele lumii întregi şi s-au îndreptat de la idolii lor spre Domnul Isus, săvârşind faptele credinţei. Ei trăiau în aşteptarea Domnului şi zi de zi îi preocupa acest gând. De aceea, prin dragostea care era în inimile lor, au fost îmbărbătaţi adesea. Deoarece tesalonicenii trăiau în această nădejde, ei se deosebeau de ceilalţi oameni necredincioşi care priveau la cele pământeşti; partea acestora va fi mânia lui Dumnezeu, mânie de care vor fi izbăviţi însă copiii lui Dumnezeu la venirea Domnului Isus. Dar până în clipa aceea, când Domnul Isus va veni pentru ai Săi, ca într-o clipă să ne schimbe şi să fim înălţaţi la casa Tatălui, noi suntem în mâinile dumnezeieşti a căror făgăduinţă este „DA şi AMIN". Tot ce ne iese în cale, chiar şi încercările din viaţa noastră, vine din mâna Lui. El ne dă şi nădejdea în revenirea Domnului Isus Cristos. Unde îi va duce pe ai Săi? În casa Tatălui. El este Soarele veşnic al cerului.
El este, bucuria şi fericirea Tatălui; şi noi putem spune cu inima plină de bucurie: „Tu eşti al meu în veci"
El este CENTRUL cerului; în faţa Lui vom îngenunchia pentru a-L adora şi a-L proslăvi (Apoc. 5:14).
De aceea cu ajutorul lui Dumnezeu NU vom şterge niciodată Numele cel fără seamăn al lui Isus de pe drapelul în jurul căruia ne-a adunat Duhul Sfânt, pentru a pune în locul Lui numele unui om muritor. Să pui un om în fruntea unei adunări, înseamnă curată necredinţă şi o insultă adusă prezenţei lui Dumnezeu.

14 IANUARIE
“Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!” Eclesiastul 11:1

Oamenii mântuiţi pot fi de folos altora în felurite chipuri. Din Cuvântul lui Dumnezeu reiese clar că nu trebuie nu fim niciodată zgârciţi. Ce pildă de dăruire ne dă nouă pentru totdeauna Fiul lui Dumnezeu. El răspândea cu inimă largă binecuvântările, El îi hrănea pe cei înfometaţi, El îi tămăduia pe bolnavi şi în cele din urmă S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru mulţi.
„Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală” (Gal. 6:9). Marea tragedie nu constă în starea materială a oamenilor, ci în cea spirituală. De aceea avem datoria să-L prezentăm pe Isus, Domnul nostru ca „Pâinea vieţii." Putem face oricând acest lucru, aruncând această Pâine pe apele care înfăţişează „marea popoarelor." Adesea trece atât de mult timp până când un flămând găseşte această Pâine. De aceea să nu ne lăsăm împiedecaţi de împrejurări, ca să răspândim tot mai mult această Pâine. Dumnezeu lasă uneori să vedem roade, acolo unde nici nu ne aşteptăm; şi chiar dacă pe pământ nu le vom vedea, le vom vedea în cer. El a spus: „Tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea, şi va împlini planurile Mele” (Isaia 55:11). Ai mâncat şi tu cititor drag, din această pâine pentru a avea astfel mântuire veşnică?
Isus Cristos, Pâinea vieţii,
E mântuirea sufletului meu.
La Tine nu vine nici un om în zadar
Tu tămăduieşti inima împovărată de păcat,
Eşti Pâine pentru aici, pe pământ,
Hrana sufletului în veci de veci.
Consacraţi-vă viaţa care v-a fost dată, puneţi-o în slujba lui Cristos cu TOATE posibilităţile ei, lucrând la mântuirea semenilor voştri, ca să-i smulgeţi din păcat şi moarte. Dumnezeu nu ne cheamă la lucru pe temeiul priceperii noastre, ci pe al înţelepciunii Lui. Să lucrăm călăuziţi de El prin Duhul Sfânt.

13 IANUARIE
“Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.” Apocalipsa 3:10

Scriptura vorbeşte mult şi în mod special în cartea Apocalipsa despre judecata viitoare. Iar noi putem pricepe din toată Sfânta Scriptură că Domnul Isus Cristos ne-a spus limpede că ai Lui nu vor trece prin necazul cel mare.
Mulţi cred că trebuie să treacă prin acest necaz şi de aceea sunt neliniştiţi, iar bucuria lor dispare.
Tocmai acest lucru îl vrea duşmanul sufletelor noastre. „Ceasul încercării" este numai pentru cei de pe pământ. Credincioşii au o misiune specială, cerească, căci ei nu locuiesc pe pământ. Ca cetăţeni ai cerului vor privi de sus judecata, aşa cum privea de pe munte Avraam judecata Sodomei şi Gomorei în prezenţa lui Dumnezeu. În textul de azi, Domnul ne arată precis viitorul celor credincioşi: El ne va ocroti, ne va păzi de ceasul încercării care va veni.
Dar de ce vrea El să-i păzească pe cei credincioşi? Pentru că au păzit cuvântul răbdării Lui. Ei Îl aşteaptă pe Domnul, dar şi Domnul îşi aşteaptă Mireasa, pentru înălţare şi pentru slavă.
Ce însemnat este lucrul acest pentru credincioşi: El va veni, dar nu va veni pentru păcătoşi. Este însemnat lucru să ne lăsăm călăuziţi de Cuvântul Lui.
Dar aceasta nu este totul; trebuie ca inima să aibă dorinţa şi bucuria pentru aşteptarea Lui. De aceea, iubiţi cititori să aşteptăm Luceafărul strălucitor de dimineaţă care răsare înaintea zilei de judecată pregătită pentru păcătoşi.
Noi credem că adevărul despre osânda veşnică stă în legătură întocmai cu însuşirea nemărginită a lucrării de mântuire a Domnului nostru. Dacă nimic altceva nu ne scapă de urmările păcatului, decât o jertfă cu putere veşnică, atunci şi urmările păcatului sunt tot veşnice. Noi trebuie să măsurăm păcatul şi urmările lui numai cu măsura jertfei Domnului Isus şi nu cu măsura simţirii omeneşti sau a minţii omeneşti. Această dovadă poate să pară multora puţin însemnată, însă pentru noi are o putere foarte mare. - C.H.M.

12 IANUARIE
“Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor.” Luca 12:35-36

Toţi credincioşii care prin sângele Domnului Isus, au fost mântuiţi, au o nădejde sfântă şi neclintită: Cristos va veni să-i ducă în locaşurile Tatălui.
Această nădejde vie ne umple inima pe deplin şi ne face să veghem şi să aşteptăm venirea Lui. Aşa cum în vremurile din urmă israeliţii trebuiau să stea cu mijlocul încins, încălţaţi, cu toiagul în mână aşteptând clipa când avea să vină ordinul de părăsire a ţării robiei, tot astfel aşteptăm şi noi cu nerăbdare clipa când Domnul Isus însuşi „cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu", va veni pe nor ca să ne ia la El, la Tatăl în cer.
Dacă această speranţă este vie în viaţa noastră, atunci noi suntem gata să-L întâmpinăm. Mijlocul nostru să fie încins bine ca nu cumva hainele noastre să ne împiedece, făclia noastră trebuie să ardă, ca să împrăştie lumina unei bune mărturii şi mâna noastră să mânuiască bine toiagul adevărului. În această stare nu este greu să arătăm în afară că suntem nişte călători care aşteaptă pe Domnul lor.
Putem oare să ne imaginăm că israeliţii aveau alte preocupări decât plecarea lor din ţara robiei? Cu ce ne OCUPĂM noi şi ce ne UMPLE inima? Suntem într-adevăr gata să-L întâmpinăm pe Domnul? Sau nădejdea şi aşteptările noastre sunt încă pământeşti? Ce pagubă ar fi acest lucru!
„Încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi." Cel care a spus: „Iată Eu vin curând", va veghea asupra Cuvântului Său şi-L va împlini. Îi răspundem oare cu toată inima: „Amin; VINO Doamne Isuse"?
Domnul nostru va veni în curând. Primii creştini erau atât de pătrunşi de această aşteptare încât nu-i mai interesau lucrurile materiale. Cât de mult ar trebui ca întreaga noastră fiinţă să radieze în jur de aşteptarea venirii Domnului Isus, lucrând pentru salvarea sufletelor din focul pierzării şi luptând pentru înălţarea adevărului Sfintei Cărţi.

11 IANUARIE
“Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!” 1 Corinteni 14:38

În Proverbe 19:2 citim: „Lipsa de ştiinţă este o pagubă pentru cineva" şi în Efeseni 5:17: „De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia lui Dumnezeu."
În 1 Corinteni 15:34 apostolul Pavel spune, spre ruşinea lor, că sunt unii credincioşi care nu cunosc pe Dumnezeu. Este multă necunoaştere spirituală şi avem nevoie să învăţăm lucrurile cereşti. În 1 Corinteni 14 se vorbeşte despre rânduiala în adunări: „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii." Cei care se adună pentru Numele Domnului nu pot ca să facă ei rânduieli în adunări după propriile lor iniţiative şi după propriile lor concepţii. Noi suntem supuşi Domnului şi voinţei Lui. În 1 Timotei 3:15 apostolul Pavel ne scrie: „... să ştii cum trebuie să te porţi în Casa lui Dumnezeu."
 De asemenea şi alte texte ale Bibliei ne dau îndrumări clare în această privinţă. Nici un copil al lui Dumnezeu nu trebuie să fie în neştiinţă.
Acest cuvânt: „Dacă cineva nu înţelege să nu înţeleagă," exprimă o stare tristă. Cine este în această stare nu mai cugetă, cum făceau cei din Berea, şi nu primesc mustrările din partea celorlalţi credincioşi. Câtă durere şi tulburare se produce acolo unde este prezentă necunoaşterea Bibliei!
Cunoaşterea voii lui Dumnezeu în strânsă legătură cu supunerea şi ascultarea aduc binecuvântare şi unire frăţească. Ea ne face să fim şi voioşi şi supuşi unii altora, în frica lui Cristos şi ne dă puterea necesară ca să suportăm cuvântul de mustrare când este nevoie. În Cuvântul Lui, El ne-a descoperit toată măreţia lui Dumnezeu şi ne este de folos să străbatem această Carte ca pe o ţară binecuvântată în lung şi în lat.
Isus e TOT ce ne trebuie. Ne putem bizui pe El în toate aspectele vieţii. În mâna Lui cea bună şi puternică trebuie să ne simţim în mai multă siguranţă decât în mâinile celui mai îndemânatic om. Toate darurile le avem ÎN ISUS.
El este izvorul oricărei autorităţi şi a oricărei slujbe. Dacă îl avem pe El, avem totul şi din belşug. „Nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Cristos şi prin Dumnezeu Tatăl ..." (Gal. 1:1).


  10 IANUARIE
“Şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.” Ioan 13:1

Acesta este un adevăr nespus de plăcut pentru credincioşii de astăzi care nu numai că pot să-l priceapă prin credinţă, dar pot să-l experimenteze şi în practică. Ce preţios este faptul că putem cunoaşte dragostea lui Cristos într-o lume atât de rece! Această dragoste era în inima lui Dumnezeu chiar înainte de întemeierea lumii, când El ne-a ales în Cristos!
Domnul Isus îşi îndreaptă privirea acum şi către tine iubite cititor născut din nou şi vede în tine pe unul din cei pe care l-a ales Tatăl înainte de veacuri, ca să te facă părtaş sfinţeniei Lui, în har. Înainte de întemeierea lumii Tatăl te-a unit cu Fiul Său şi vede acum în tine un ales al Tatălui. Poate oare să fie împotriva noastră un Dumnezeu care are asemenea gânduri? Nu ne iubeşte oare Fiul când vede unirea noastră cu El? Oare nu a făcut totul Domnul Isus pentru a ne descoperi aceste gânduri cereşti ascunse pentru noi? Nu s-a dat El însuşi pentru păcatele noastre şi nu ne-a mântuit prin sângele Său?
DA, Dumnezeu L-a făcut păcat pe Domnul Isus pentru noi, L-a înviat şi L-a înălţat la dreapta Sa. Noi am murit în El, suntem înmormântaţi prin botez în moartea Lui şi înviaţi împreună cu El. Putem oare să ridicăm ochii spre cer, fără să vedem comoara cerească de har al lui Dumnezeu care ne-a strămutat în locurile cereşti prin Cristos Domnul?
Ce har nemărginit ne este dat ÎN Cristos! Aş dori ca noi să-L iubim din inimă, deoarece El ne-a iubit mai întâi şi iubirea Lui nu se va sfârşi niciodată.
Nu există nimic, în toată lumea, mai binecuvântat decât o viaţă trăită într-o atârnare necurmată de Domnul Dumnezeu; să atârni de El clipă de clipă, să te alipeşti de El şi să aştepţi ca El să îngrijească de orice lucru! Adevărata taină a păcii şi a unei neatârnări sfinte faţă de oameni, constă în a avea TOATE izvoarele în El. Isus e tot ce ne trebuie; nu avem nevoie de altceva.

 Sursa AICI