Domnul este aproape!

9 MARTIE
“Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că ... aţi fost răscumpăraţi ... cu sângele scump al lui CRISTOS.” 1 Petru 1:17

Omul vechi a fost judecat prin moartea Domnului Isus Cristos şi prin acest fapt Dumnezeu îl socoteşte răstignit (Rom. 6:6). Toate nelegiuirile noastre au fost îndepărtate prin jertfa Domnului Cristos, care şi-a adus trupul ca jertfă pe lemnul crucii. Credinciosul este graţiat şi adus înaintea lui Dumnezeu ca să se bucure de dragostea Lui. Astfel credinciosul poate să se apropie fără vreo piedică de tronul harului, căci sângele scump al lui Cristos vorbeşte pentru el şi Domnul însuşi mijloceşte stând la dreapta Tatălui. Numai datorită Domnului Isus chiar şi cel mai slab credincios poate să-şi înalţe rugăciunea către Tatăl, ştiind că inima Tatălui simte pentru el şi mâna Lui îi este de ajutor. Fiecare credincios care are o atitudine de supunere ca cea a unui copil faţă de tatăl, poate să slujească Tatălui ceresc. Ce minunată favoare pentru noi! De-am avea mereu înaintea ochilor noştri marele preţ ce s-a dat pentru răscumpărarea noastră şi poziţia la care am fost ridicaţi, am privi cu scârbă la tot răul, şi am aduce prin vorbele şi faptele noastre slavă lui Dumnezeu.
Mărimea binecuvântărilor primite ne obligă la o comportare în frica de Dumnezeu, iar harul şi dragostea Lui la o supunere ca de copil. Puterea necesară pentru ceea ce suntem, ne este dată. Ce minunat este să-L ai pe Dumnezeul cel milostiv şi mare ca Tată şi să te întemeiezi pe puterea Lui.
Aceasta este partea celor mântuiţi.
CRISTOS este singurul steag al lui Dumnezeu şi singurul steag al celor ce luptă în pustia lumii acesteia cu urme ostile celui rău. Cristos este singurul steag pentru orice. A avea un alt steag înseamnă a ne face nedestoinici pentru lupta duhovnicească la care suntem chemaţi. Ce avem a face noi, ca adevăraţi creştini, cu lupta pentru un sistem de teologie sau de organizaţie religioasă? Să luptăm noi cu un astfel de steag? Cu nici un preţ!

8 MARTIE
“Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul.”  Ioan 12:35

Mult a trebuit să se ostenească Domnul ca să găsească roade la poporul Lui.
Căpeteniile poporului, cei îngâmfaţi, plini de pizmă şi ură şi-au pierdut energia necesară în lucrarea pentru Domnul. Preoţii, care erau puşi să fie soli ai oştirilor Domnului, (Mal. 2:7) şi fariseii erau cei mai mari duşmani ai Domnului. Domnul a venit ca Lumină pe pământ dar „oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina." Nu este la fel şi azi? Numai puţini sunt aceia care se lasă luminaţi de această lumină, ca să se vadă partea lor rea şi recunoscându-se păcătoşi să vină la Mântuitorul. În Ioan 12 de unde este luat acest verset, Domnul era foarte aproape de momentul morţii Lui pe cruce. Ce solemn răsună aceste cuvinte: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru; umblaţi ca unii care aveţi lumină." Când Domnul era pe cruce, peste căpeteniile religioase a venit un întuneric care i-a cuprins. Versetul 23 şi 28 din Psalmul 69 ne arată că nu va scăpa nici unul din ei de la pierzare.
Ai vrea să fii şi tu părtaş unei asemenea sentinţe? Socotesc că nu! De aceea trebuie să te laşi fără nici o rezervă în câmpul de lucru al acestei Lumini.
Făclia de har încă mai luminează, deşi Domnul Isus s-a reîntors la Tatăl Său.
Acum „lumina lumii" sunt cei ce cred în El. Ei mărturisesc dragostea lui Dumnezeu care îi caută pe păcătoşi. Deschideţi inima acestei dragoste nemărginite, nu acoperi nimica, recunoaşte toate lucrurile Domnului şi inima ta va primi multă lumină din lumina slavei cereşti a lui Cristos. Nu ezita. În curând este prea târziu.
Firea omenească învinuie pe oricine, afară de ea însăşi. Dar acolo unde lucrează harul, omul e totdeauna gata să se judece pe sine în lumina lui Dumnezeu şi să ia locul cel mai de jos. În felul acesta se poate ajunge în lumina lui Dumnezeu şi acea persoană va deveni o lumină pentru cei care sunt în jurul său.

7 MARTIE
“Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.” Ioan 10:11

Oare se mai găseşte undeva un Păstor aşa de Bun ca Domnul nostru? Cine îi iubeşte pe ai Săi ca El? El a coborât din cer şi a murit pe cruce pentru a salva pe oamenii păcătoşi care devin prin credinţă oiţele Sale. Noi îi aparţinem Lui formăm turma Sa, turmă care o paşte El însuşi. Şi din cauză că ne iubeşte cu atâta căldură, El merge în faţa turmei Sale şi noi avem fericirea de a-L urma.
Pe calea urmării Sale găsim păşune şi desfătare duhovnicească. Da, El însuşi ne dă bucurii nespuse şi ne îmbărbătează. Celor care stau foarte aproape de El le dă o măsură plină, care se revarsă cu bucurii. Oare nu vrei şi tu ca Marele Păstor să-ţi dăruiască aceste bunuri? Sau suntem mulţumiţi cu o măsură mai mică? Atunci nu luăm din imensitatea Sa şi sufletul nostru nu se bucură de comuniunea cu El. Poate Domnul să fie mulţumit cu noi? Desigur că NU. El vrea să fim în apropierea Sa şi să fim fericiţi. Noi am experimentat faptul că nimic nu ne îmbărbătează mai mult ca preocuparea noastră cu Persoana Sa şi dragostea Lui. Îmbărbătaţi de El, vom primi întotdeauna mai multă putere.
Oare nu se întâmplă câteodată ca o oaie să urmeze pe alt stăpân? Aceasta se întâmplă numai atunci când oaia e bolnavă, căci în acea situaţie nu mai poate deosebi vocea străinului şi vocea Păstorului cel Bun. O astfel de oaie a păşunat în alte locuri decât acolo unde a fost îndrumată de Păstorul Divin. Ea credea că are voie să meargă şi acolo odată, dar s-a arătat foarte repede că a fost numai pentru răul ei. În această situaţie singurul remediu este revenirea la Domnul Isus în plină supunere. El tratează ceea ce este rău şi El vindecă urmările părtăşiei dintr-o legătură nepotrivită a credinciosului.
Medicamentele Sale sunt foarte bune şi de multe ori au efect imediat.
Câteodată însă trebuie să suferim mai mult timp consecinţele păcatelor noastre. Să ne încredem tot mai puternic în Păstorul cel Bun care ne va duceîn sfânta Lui odihnă.

6 MARTIE
“Nu fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna
DOMNULUI s-a întins împotriva mea.” Rut 1:13

În vremea „Judecătorilor" poporul Israel a fost timp de 111 ani sub dominaţia popoarelor străine. Din timp în timp Dumnezeu trebuia să intervină cu anumite mustrări, deoarece poporul făcea ceea ce socotea că este bine în ochii proprii. Foametea a fost un mijloc de educare în mâna lui Dumnezeu. El a prezis-o încă din Deuteronom 11:17: Elimelec a căutat să evite această mustrare a Domnului. El s-a dus în ţara Moabului, despre ai cărei locuitori Dumnezeu spusese să nu intre nici unul în Adunarea Sa, şi aceasta să fie o lege veşnică (Deut 23:3). Se pare că Naomi, nevasta lui Elimelec era un element activ în această acţiune şi tocmai ea a trebuit să recunoască dezertarea din faţa Domnului şi din şcoala Sa. În ţara Moabului, Naomi şi-a îngropat bărbatul. Ea a rămas totuşi acolo şi cei doi fii şi-au luat neveste din această tară împotriva voii lui Dumnezeu. Au stat în ţara Moabului aproape zece ani, după care au murit şi cei doi fii. Când a auzit Naomi că Dumnezeu a scăpat poporul său de foametea cea mare, s-a decis să se întoarcă înapoi în
Israel. Plecase în mare belşug, dar când a revenit în tară a rămas cu mâinile goale. Nurorile au vrut să o însoţească, dar ea le-a spus să se întoarcă în ţara lor de baştină. Ele văzuseră în casa lui Elimelec frica de Dumnezeu. Naomi a vorbit mult cu Rut după ce Orpa le-a părăsit. În toate ea nu a mustrat-o şi nici nu a judecat zeii moabiţilor. În privinţa aceasta Naomi nu a fost o bună mărturie. Ajunsă la Betleem a mărturisit că Dumnezeu i-a făcut grea situaţia şi tot răul a venit peste ea. Dar în Rut 2:20 a recunoscut că mila lui Dumnezeu nu s-a depărtat de la ea, şi de aceea a putut să revină la Betleem şi să locuiască în părtăşie cu poporul lui Dumnezeu. Toate căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite aceasta e marea concluzie la care a ajuns Naomi şi la care trebuie să ajungă fiecare copil al lui Dumnezeu. Ai ajuns şi tu la această sfântă concluzie?

5 MARTIE
“Tatăl Mă iubeşte, pentru că îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine.” Ioan 10:17

Fiul lui Dumnezeu era din veşnicie desfătarea Tatălui. În Ioan 1 ne este spus că Fiul lui Dumnezeu e la sânul Tatălui fapt care ne arată legătura intimă cu Tatăl. Să nu credem că această expresie arată vârsta de prunc a Fiului. NU. În Evrei 1:3 este scris că El însuşi a făcut toate lucrurile prin Cuvântul puterii Sale. În Evanghelia după Ioan (5:20) El însuşi ne spune că Tatăl îl iubeşte. Cu ce bucurie trebuia să se fi uitat Tatăl la Fiul. Fiecare cuvânt, fiecare lucrare, dădea Tatălui un motiv nou să-L iubească; în toate El vedea îndeplinirea gândurilor Sale şi Persoana Sa slăvită. Aceeaşi dragoste a Tatălui pentru păcătoşii pierduţi, umplea şi inima Fiului. Ca păcătoşii să fie salvaţi de pierzarea veşnică trebuia neapărat să fie plătit preţul păcatelor. Plata păcatelor este moartea. Când a venit în lume, Fiul a spus: „Iată că vin să fac voia Ta” (Evr. 10:7). Fiul şi-a dat singur şi de bună voie viaţa Sa. Iată încă un temei care a sporit dragostea Tatălui faţă de Fiul Său Preaiubit. El i-a dat puterea de a-Şi da viaţa pentru păcătoşi ca apoi să şi-o recapete. Domnul Isus a îndeplinit în totul voia lui Dumnezeu. Când totul era aproape îndeplinit, potrivit prorociei a strigat: „Mi-e sete!"
Apoi după puţine clipe şi-a încredinţat viaţa în mâinile Tatălui. Toate acestea trezesc în noi gândul de adorare, căci ele s-au făcut pentru noi. Această ardere de tot a fost făcută pentru Dumnezeu ca jertfă de bun miros, iar pentru noi a fost o jertfă pentru ispăşirea păcatelor noastre. Aceste scumpe adevăruri ne îndeamnă în orice moment să-L adorăm pe Domnul nostru şi să-I mulţumim pentru această lucrare.
„Dar vine ceasul, şi acum a şi venit când închinătorii adevăraţi vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr căci astfel de adoratori doreşte şi Tatăl."
Eşti şi tu un astfel de adorator al Marelui Mântuitor?

4 MARTIE
“Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea DOMNULUI, DUMNEZEULUI tău.” Deuteronom 22:5

Dacă se mai discută în unele familii de credincioşi astfel de probleme legate de îmbrăcăminte, sigur că şi rezultatul este diferit. Adeseori se poate auzi întrebarea: „De ce se iau numai unele îndrumări din Cuvântul lui Dumnezeu în special din Vechiul Testament ca exemplu, pe când altele sunt trecute cu vederea?" Vreau să răspund printr-o explicaţie: dacă în Cuvântul lui Dumnezeu este vorba despre situaţia morală şi socială sau dacă este vorba despre temelii fundamentale pe care Dumnezeu le-a subliniat în Cuvântul Său şi în toată creaţia, atunci acestea trebuie îndeplinite cuvânt cu cuvânt.
Adevărul însuşit trebuie trăit şi în comportarea exterioară (îmbrăcăminte) atât de bărbat, cât şi de femeie.
Un alt exemplu referitor la ordinea lăsată prin cuvânt este interzicerea de a mânca sânge. Această interdicţie o găsim atât sub lege, cât şi sub har. La fel ne este amintit despre femeie să nu poarte pantaloni căci aceştia sunt o îmbrăcăminte bărbătească, pe când fusta este o îmbrăcăminte femeiască. O soră care are teamă de Dumnezeu nu va purta niciodată pantaloni căci Domnul o vede în orice împrejurare ar fi. Orice femeie sau fată care se depărtează de această „urâciune" va fi o mărturie vie, fără multe cuvinte. Ele vor arăta prin purtarea lor că slujesc Dumnezeului celui Viu şi caută să fie supuse cerinţelor Lui. Ele demonstrează practic că vor să trăiască după gândurile lui Dumnezeu.
În această direcţie întâlnim şi cazuri de femei sau fete care vor să scuze neascultarea lor cu punerea în faţă a diferitelor probleme. Când Dumnezeu a scris aceste rânduri în Cuvânt a ştiut că este şi frig, aşa că scuze nu sunt.

3 MARTIE
“Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” Marcu 13:31

Domnul Isus vrea să scoată în evidenţă pentru poporul Lui de azi adevărul de neclintit, sfinţenia dumnezeiască a Bibliei, singura Carte pe care te poţi bizui şi care niciodată nu te amăgeşte. Lumina Bibliei desparte credinţa de necredinţă, pe adevăraţii credincioşi de creştinii de lume. Domnul să fie lăudat! Mii şi mii de credincioşi pătrund prin citire şi rugăciune această Carte veşnică. Din Biblie ies la iveală comori nesecate. Ne convingem tot mai mult de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Orice osteneală a vrăjmaşului de a sfărâma această Stâncă a fost şi este zadarnică. Ea este de nezguduit. De aceea Cuvântul dă fiecărui credincios o credinţă sigură şi o învăţătură statornică. In lupta împotriva întunericului ne trebuie această armă, care este sabia Duhului. În unele cuvinte ale Bibliei care par fără însemnătate, sunt cuprinse adânci mângâieri dumnezeieşti şi taine la care noi nu putem ajunge decât prin cheia credinţei.
Domnul însuşi ne duce în anumite situaţii în care ne poate întreba: „Crezi în cuvintele Mele?" „Crezi făgăduinţele Mele?" Şi atunci, putem pune mâna pe Cuvântul Său şi ridicând ochii spre El îi spunem: „Da, cred Doamne!
Credinţa mea îşi găseşte pacea în cuvintele Tale."
Ce măreaţă siguranţă au copiii lui Dumnezeu pentru care Biblia rămâne busola care orientează corabia vieţii lor, arătându-le portul măreţiei veşnice.
Ce poziţie ai tu faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, al Scripturii veşnice?
Numai cine crede acest Cuvânt al lui Dumnezeu va fi fericit şi binecuvântat prin Domnul Isus, chiar în cursul vieţii pe pământ.
Oriunde mergem pe urma Dumnezeului nostru, fie în filele Scripturilor sfinte, fie pe plaiul întins al naturii înconjurătoare, găsim plinătate dumnezeiască şi un plan hotărât; numai în măsura priceperii noastre duhovniceşti vom fi în stare să deosebim aceste lucruri şi să le preţuim.

2 MARTIE
“O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.” Psalmul 139:6

Credinciosul se bucură ştiind că Dumnezeu vede toate lucrurile. El se bucură de călăuzirea lui Dumnezeu, care luminându-i calea îl păzeşte de cădere.
Credinciosul este atent la cele ce vorbeşte şi la ceea ce lucrează. Chiar în zilele rele de acum când fiii lumii nu se mai întreabă de existenţa Lui nici chiar când lumea se cutremură din temelii, credinciosul îşi aminteşte cu multă pace: „Domnul este în Templul lui cel sfânt. Domnul îşi are scaunul de domnie în ceruri, ochii lui privesc şi pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor” (Ps. 11:4).
Ce har nemărginit pentru noi, care odinioară am fost în lumea aceasta departe de Dumnezeu, dar acum suntem lângă El. Evreul avea voie să meargă numai până în faţa cortului, dar noi avem în har intrare slobodă la Dumnezeu Tatăl prin dragostea Lui, arătată în lucrarea de mântuire săvârşită de Domnul Cristos pe Golgota. Lucrarea Lui cea desăvârşită ne-a împăcat cugetele, iar inimile noastre se bucură că ochii lui Dumnezeu privesc cu plăcere spre cei smeriţi. Cât de plăcut trebuie să fie pentru un om când Domnul îi spune: „Te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea” (Ps. 32) Această temelie ne face să păşim neclintiţi, călăuziţi şi luminaţi de Cuvântul lui Dumnezeu, pe drumul spre casa din ceruri, să ne despărţim cu uşurinţă de cele lumeşti şi să gândim cu drag la patria noastră cea de sus. Şi dacă David a cunoscut aceste cărări ale lui Dumnezeu atât de măreţe, cât de mult ar trebui să ne ridicăm noi inima în laudă, mulţumire şi adorare pentru ceea ce Domnul Isus a făcut pentru noi.
Dumnezeu este suveran şi poate să lucreze unde-I place. Se cade însă ca noi să ne supunem autorităţii Lui şi să lucrăm acolo unde ne-a poruncit El.
Dumnezeu este Atotputernic să lucreze în cea mai abătută sectă, dar locul nostru după Cuvântul Sfânt este în Adunarea lui Dumnezeu şi nicidecum în altă parte.

1 MARTIE
“Dar acum, o dată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi va-ţi făcut robi ai lui DUMNEZEU, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţă veşnică.” Romani 6:22

Înainte de a fi eliberaţi, noi eram sclavi ai păcatului pentru că eram în totul sub dominaţia şi puterea lui, fiind supuşi păcatului. Acum, în Cristos, suntem eliberaţi de sub puterea şi dominaţia păcatului şi am devenit robi ai adevărului. Prin puterea vieţii şi prin Duhul care trăieşte în noi putem să-I slujim lui Dumnezeu, trăind o viaţă sfântă, curată şi plăcută înaintea Tatălui nostru din cer. Ascultarea de adevăr este caracterul vieţii pe care am primit-o în Cristos. Fiecare creştin privind înapoi în viaţa lui, va observa unele lucruri de care acum se ruşinează. Eul nostru este acela care ne-ar fi aruncat în prăpastia morţii. Dar acum având Duhul, noi vom aduce roade dumnezeieşti, „roade sfinte." Ţinta noastră este viaţa veşnică în împărăţia Lui.
Ce mângâiere în trupul acesta neputincios să ştim că vom trăi în veci cu Cristos. Numai atunci când suntem la El, purtând chipul Său, putem simţi pe deplin viaţa veşnică. De aceea spune Domnul nostru iubit: „Ei vor intra în împărăţia vieţii veşnice.” În împărăţia vieţii veşnice vor intra numai aceia care au primit o fire dumnezeiască, care se lasă îndrumaţi, călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Întotdeauna se pot vedea la tine şi la mine aceste lucruri?
De-am dovedi întotdeauna cu viaţa noastră practică că Cristos este viaţa noastră şi că locuieşte în noi, atât în gânduri, cât şi în felul de a fi al nostru, că suntem părtaşi ai firii dumnezeieşti. Ce bogăţie ne-a fost dată prin harul şi mila Domnului şi Mântuitorului nostru Isus.
Adevărata viaţă creştinească nu este decât arătarea în afară a vieţii lui Cristos, altoită în noi prin lucrarea Duhului Sfânt, după sfaturile veşnice ale harului fără margini al lui Dumnezeu.

Sursa AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Printre lucrurile mele cele mai de preţ pe care le posed sunt şi câteva cuvinte pe care nu le-am spus niciodată." (Card Orson Rega)