“Ca unii care cunoaştem deci frica de DOMNUL, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm.”2 Corinteni 5:11
Cine într-adevăr trăieşte în aşteptarea Domnului va recunoaşte ce importantă este această clipă de har. Nu poate să fie indiferent şi pasiv, ci va lucra şi va mărturisi pentru Domnul NU cu elanul firii pământeşti sau cu metode omeneşti, ci va lucra împreună cu Dumnezeu la mântuirea sufletelor pierdute.
Această lucrare începe cu îngenuncherea, pentru cei păcătoşi. Abia de atunci propovăduirea Evangheliei va deveni dorinţa lui arzătoare. Cum ar putea o inimă să stea pasivă faţă de iubirea Mântuitorului în faţa oamenilor rătăciţi în păcate şi pentru care a murit Domnul Isus pe Golgota.
Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să fie salvaţi şi cât de mulţi se duc în pierzarea veşnică. Fiecare, care din inimă strigă: „Vino Doamne Isuse!" strigă oare acum către păcătoşi: „împăcaţi-vă cu Dumnezeu"?
Un credincios a cărui inimă nu arde de dragoste pentru cei morţi în păcate şi nu abate suflete de la pierzare nu îl aşteaptă pe Domnul în starea cea mai bună. Nimic nu ne stimulează mai mult ca să propovăduim Evanghelia celor rătăciţi ca aşteptarea Domnului nostru. Dragostea lui Cristos ne îndeamnă să-i încredinţăm pe oameni, să-i avertizăm, să-i rugăm să se pocăiască înainte de a fi prea târziu. Avem oare cunoştinţă despre judecata groaznică care îi va lovi pe oamenii neîmpăcaţi cu Dumnezeu? Să ne cercetăm însă şi viaţa noastră pentru ca solia noastră să nu fie necrezută sau chiar luată în râs aşa cum au făcut şi ginerii lui Lot.
Cum poţi, cum poţi să stai aşa nepăsător
Când împrejurul tău s-atâţia păcătoşi ce mor
Când nimenea nu le-a mărturisit deschis
De mântuirea sfântă ce li s-a promis.
Gândeşte asupra acestor versuri şi întreabă-te cu mâna pe inimă dacă nu ai fost şi tu creştine, nepăsător faţă de cei care merg în pierzarea veşnică?
Sursa AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
"Printre lucrurile mele cele mai de preţ pe care le posed sunt şi câteva cuvinte pe care nu le-am spus niciodată." (Card Orson Rega)