Domnul este aproape!

29 OCTOMBRIE

“Isus zicea: Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac! Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.” Luca 23:24

Centrul tuturor căilor şi hotărârilor lui Dumnezeu este Domnul ISUS, Fiul dragostei Lui. Pe Golgota vedem ca omul nu numai că şi-a arătat mânia ca duşmanul lui Dumnezeu, dar L-a pus pe Domnul slavei Cel curat şi fără vină, ca centru între cei doi tâlhari. Ajunşi pe Golgota, L-au răstignit pe „El şi doi tâlhari, unul la dreapta şi celălalt la stânga Lui" - exprimând prin aceasta că El a fost socotit cel mai mare tâlhar.
Contrar cu această acţiune, harul se arată în chip desăvârşit prin cuvintele Domnului: „Tată iartă-i căci nu ştiu ce fac." Aceste cuvinte ne mai arată legătura măreaţă care există între Fiu şi Tată căruia îi era pe deplin supus.
Ostaşii care-L dezbrăcaseră pe Domnul şi au auzit cerinţa Lui către Tatăl nu s-au sinchisit să împartă hainele Lui, şi pentru cămaşa Lui să tragă la sorţi. Iosif care este o imagine a Domnului Isus Cristos a fost dezbrăcat de haina lui pestriţă înainte de a fi aruncat în groapă, dar nu avea să vadă ce au făcut fraţii lui cu haina. Dar Domnul Isus pe cruce a trebuit să vadă ce se face cu hainele Lui.
Când a decăzut primul om, a recunoscut că e gol şi Dumnezeu l-a îmbrăcat cu piei de la animale. Pe Cel curat şi fără păcat l-a dezbrăcat omul şi apoi l-a ţintuit pe cruce. Acum putem să înţelegem pe Domnul când spunea: „Toate oasele aş putea să mi le număr, ei însă pândesc şi mă privesc, îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea" şi „Tu ştii ce ocară, ce ruşine şi batjocură mi se face; toţi potrivnicii mei sunt înaintea Ta" (Ps. 22:17; 69:19).
Crucea este SIMBOLUL umilirii, a prigonirii, a suferinţei pe care lumea i-a oferit-o altădată Fiului lui Dumnezeu şi pe care ea continuă să o ofere şi astăzi tuturor acelora care stau lângă Stăpânul lor.

Sursa AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Printre lucrurile mele cele mai de preţ pe care le posed sunt şi câteva cuvinte pe care nu le-am spus niciodată." (Card Orson Rega)