Domnul este aproape!

4 OCTOMBRIE

“Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustie, şi a ajuns la muntele lui DUMNEZEU, la Horeb.” Exodul 3:1

O mare schimbare s-a produs în viaţa lui Moise. Patruzeci de ani a avut parte numai de frumuseţe, de strălucirea curţii lui Faraon, de la care a fost luat ca să rămână încă patruzeci de ani în linişte. A fi păstor la oi nu era un lucru agreabil. Din contră, pentru mintea omului era o cale de nepriceput, deoarece pregătirea cu totul deosebită în Egipt a lui Moise putea să-l facă un om de stat. Dar Dumnezeu nu poate să se folosească de ceea ce este în stare firea omului. De aceea, pe muntele lui Dumnezeu era linişte, un loc prielnic de a ţine răstignită firea lui Moise ca şi când a fi ţinut-o în mormânt. Acolo Moise a trebuit să înveţe că tot ce poate da lumea nu are nici o valoare în faţa lui Dumnezeu, între creşterea şi educaţia oamenilor şi cea a lui Dumnezeu există deosebiri esenţiale.
Prima are în obiectiv propăşirea firii vechi, pe când ultima luptă să le pună deoparte.
Oricât ai educa un om firesc, el niciodată nu va deveni un om duhovnicesc.
„Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh" (Ioan 3:6).
De-am cunoaşte toţi locul acesta dincolo de pustie. Numai în felul acesta vom fi plăcuţi lui Dumnezeu, ca slujitori, vom fi păziţi şi îmbărbătaţi pentru această lucrare. Vom fi păziţi de a nu face vreo lucrare în puterea noastră.
Dumnezeu va îmbărbăta numai pe acela care cunoaşte locul de dincolo de pustie şi liniştea înaintea lui Dumnezeu.
Cineva poate să aibă înfăţişarea unui om foarte evlavios, totuşi evlavia acestui om poate să stea numai în nişte simţăminte fireşti, nişte simţăminte religioase ale firii vechi. Firea veche poate fi înrâurită de felurite lucruri ca; măreţia slujbelor religioase, cântări, coruri, orchestre, fanfare ... şi cu toate acestea lipseşte ce e ceresc.

Sursa AICI