Domnul este aproape!

25 DECEMBRIE

“PLIN DE TEAMĂ” Evrei 11:7

Azi mai mult ca oricând se pune accent pe oboseala omului modern, care în libertatea sa iscodeşte planuri şi le îndeplineşte. Şi totuşi, mulţi trebuie să recunoască că toată activitatea lor este împinsă şi dirijată de teamă. Un astfel de om vede cum îl inundă problemele personale şi profesionale, care adesea au nişte forme foarte periculoase, care îl obligă să se apere să nu fie lovit ca de o catastrofă.
Multe întrebări se nasc: Oare sunt major pentru atâtea greutăţi? Puterea mea este suficientă?
„Plin de teamă" - această expresie ne arată că omul a pierdut legea mântuirii şi teama îl dirijează în acţiunile lui. Mulţi oameni nu pot să ţină piept problemelor şi de aceea se refugiază în distracţii. Poate eşti şi tu stimate cititor un astfel de dezertor. Oare nu este mai bine dacă te opreşti să-ţi analizezi situaţia? Acum este timpul să te întrebi: „De ce mă tem?" De ce vrei să te chinui dacă nu este necesar? Poate te vei întreba iarăşi cum poate fi înlăturată imensitatea nesiguranţei şi înlocuită cu o nădejde vie.
Păcatele tale sunt cauza, cauza primară care te face să te temi, căci ele în viitor nu-ţi aduc altceva decât judecata. Recunoaşte într-o pocăinţă adevărată păcatele tale înaintea Domnului Isus, care a murit şi pentru tine şi atunci vei fi eliberat de teamă.
Nu poţi să ai parte de bucuriile celor răscumpăraţi de Dumnezeu, dacă n-ai trecut prin jertfa Domnului nostru Isus Cristos. Jertfa aceasta dărâmă orice înfumurare, şterge orice renume şi îi uneşte pe toţi cei răscumpăraţi într-o adunare de închinători ai lui Dumnezeu, spălaţi în sângele Lui.
Oricât de întunecos ar fi trecutul tău, oricâte păcate ai fi făcut, poţi fi iertat chiar acum şi eliberat de orice teamă de viitor dacă CREZI în Domnul Cristos.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Printre lucrurile mele cele mai de preţ pe care le posed sunt şi câteva cuvinte pe care nu le-am spus niciodată." (Card Orson Rega)