Domnul este aproape!

26 DECEMBRIE

“Ocara îmi rupe inima, şi sunt bolnav.” Psalmul 69:20

Dacă cercetăm acest verset şi cele anterioare din Psalmului 69 atunci trebuie să recunoaştem că e vorba despre Fiul lui Dumnezeu pe cruce, pe care Cuvântul ni-L prezintă aici într-o formă atât de zguduitoare: „Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulţi decât perii capului Meu" (vers. 4).
Oare El, Cel Neprihănit, Cel Desăvârşit, a creat vreodată ocazia ca să fie urât de cineva?
Este adevărat că suferinţele făcute de mâna oamenilor nu sunt de comparat cu grozăvia judecăţii dumnezeieşti, care s-a abătut peste sufletul Său. Totuşi să nu neglijăm nici prin gând suferinţele şi durerile, chinurile şi batjocurile aduse Lui din partea oamenilor, faţă de care S-a arătat ca fiind Mântuitorul care îi iubeşte. Aici este vorba despre ocara, care I-a rupt inima! Crezi tu că Dumnezeu i-a făcut aceasta? NU, această ocară venea de la oameni. Ce cutremurător! Poate crezi că evreii i-au făcut-o? DA şi evreii, dar TU nu eşti cu nimic mai bun. Dacă tu nu stai pe aceeaşi treaptă cu cărturarii şi marii preoţi, cu poporul evreu sau cu ostaşii romani, atunci îţi găseşti oglindirea în chipul celor doi tâlhari care la fel îl ocărau (Mat. 27:44).
Dacă eşti sincer, poţi să te dezvinovăţeşti de toate greşelile tale? Ce pătrunzător este gândul că nu erau numai păcatele noastre cele care L-au răstignit pe Domnul Isus pe cruce ci şi URA noastră pentru Dumnezeu şi Mântuitorul trimis de El. De această vină nici tu, suflete drag nu te poţi dezvinovăţi deoarece firea pământească a fiecărui om luptă contra lucrurilor duhovniceşti.
Cea mai slabă laudă a unei inimi pline de mulţumire se ridică la cer ca o mireasmă plăcută, spre scaunul de domnie şi spre inima lui Dumnezeu. Să aşteptăm cu dor clipa fericită de adorare la Masa Domnului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Printre lucrurile mele cele mai de preţ pe care le posed sunt şi câteva cuvinte pe care nu le-am spus niciodată." (Card Orson Rega)