Domnul este aproape!

3 NOIEMBRIE

“Fiindcă CRISTOS a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca Să călcaţi pe urmele Lui.” 1 Petru 2:21

Renumitul general de armată Robert E. Lee (1807-70) povestea că într-o zi geroasă de iarnă se plimba cu fiul său. Zăpada era mare. La început fiul se ţinea de mâna tatălui. Încet, încet s-a despărţit şi a rămas în urmă. Când generalul după un timp s-a întors să vadă ce face, l-a văzut că, caută sa efectueze aceleaşi mişcări ca şi ale tatălui său. Pentru cel mic era greu să apese picioarele lui mici în urmele lăsate în zăpadă de tatăl său. „Când am observat cum cel mic se străduia să-mi copieze urmele, mă simţeam obligat să fiu mai prudent în paşii mei ca să mă poată urma, şi să fiu o pildă luminoasă pentru fiul meu." Ce schimbare ar fi în lumea aceasta, dacă fiecare creştin de azi s-ar simţi obligat să fie o pildă pentru cei din jur şi să lase urme de binecuvântare în urma lui!
Aceste îndemnuri ar trebui să dea de gândit tuturor urmaşilor Domnului Isus, ca să aibă urme de recunoscut care dau notă despre ucenicia la învăţătorul nostru şi în felul acesta fiecare călător să se poată folosi de urmele noastre ca ghid!
 Gândeşte-te că pe urmele tale calcă fiul şi fiica ta. Unde le va duce calea deschisă de tine?
Calci tu pe urmele Domnului Isus? Atunci prin harul Domnului şi copiii tăi vor găsi calea cea binecuvântată şi fericită. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea har înzecit să urmăm pe Domnul Isus!
Aceeaşi lumină care ne arată păcatul, ne face să vedem şi calea ca să ieşim din el. Duhul care ne descopere păcatul ne va aduce în starea în care să ne despărţim de păcat şi de lucrurile care îl înlesnesc. Lucrurile care păreau îndoielnice mai înainte, se arată astăzi ca vinovate. O mulţime de lucruri aşa zis nevinovate se dovedesc a fi primejdioase pentru cel care vrea să facă voia lui Dumnezeu.

Sursa AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Printre lucrurile mele cele mai de preţ pe care le posed sunt şi câteva cuvinte pe care nu le-am spus niciodată." (Card Orson Rega)