Hrană din Cuvânt

2 Petru 3:18 ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum şi în ziua veşniciei. Amin.

Viața creștină înseamnă creștere zilnică în har și cunoștință. Numai citind, meditând la Cuvânt poți crește sănătos spiritual.

Avem un Domn minunat!

Domnul este aproape!

31 DECEMBRIE

“Binecuvântat să fie DUMNEZEU, Tatăl DOMNULUI nostru ISUS CRISTOS, Părintele îndurărilor şi DUMNEZEUL oricărei mângâieri.” 2 Corinteni 1:3

De aceea veniţi să trecem plini de laudă şi mulţumire prin arcul de triumf al vechiului an pentru a intra prin el în noul an şi de a ne aşeza piciorul neclintit pe fâşia de pământ necunoscută ce ne stă în faţă! Să nu fie îndreptate inima şi gândurile noastre spre timpurile fără linişte şi nici spre lumea aceasta, care zace în cel rău, ci să ne ridicăm ochii noştri spre Dumnezeu, care e nădejdea noastră.
Acela care e Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus, este totodată şi Dumnezeul şi Tatăl nostru, pe care-L iubim din inimă. Isus Îl numeşte: „Tatăl Meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17).
Aşadar noi suntem prin El, copii prea iubiţi ai lui Dumnezeu şi nu numai moştenitori ai slavei veşnice în casa cerească a Tatălui, ci aici pe pământ suntem obiecte preţioase ale mângâierii şi milosteniei Sale. „El este Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri."
Când El ne trimite o durere, o face din dragoste pentru binele nostru. Cine are ochi să vadă poate vedea purtarea de grijă a Dumnezeului nostru Tată care ne-a purtat pe braţe. În câte necazuri nu a fost milostenia lui Dumnezeu aproape. Nu uita! „Binecuvântează suflete pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui."
Noi toţi trebuie să spunem că mila şi harul Lui e zi de zi cu noi şi El se poartă cu noi cum se poartă un tată cu fiul său (Deut. 1:31) şi cum mângâie pe cineva mama sa (Isa. 66:13). „EL ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem NĂDEJDE că ne va mai izbăvi încă” (2 Cor. 1:10).
„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care nea binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, ÎN Cristos."

Domnul este aproape!

30 DECEMBRIE

“Prin El, să aducem totdeauna lui DUMNEZEU o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.” Evrei 13:15

Noi, prin harul lui Dumnezeu, am fost făcuţi o preoţie sfântă şi aleasă pentru a lăuda pe Domnul Isus. Jertfele de laudă să fie tot timpul pe buzele noastre, tot timpul pregătite de a urca la tronul lui Dumnezeu. Psalmistul spune în Ps. 50:23: „Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte" şi în Ps. 34:1: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme. Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea."
Deci laudele noastre să curgă intens ca un fluviu.
Ca o preoţie sfântă noi nu aducem arderi de tămâie, ci aducem jertfe duhovniceşti de LAUDĂ şi MULŢUMIRE. După ce perdeaua din lăuntrul Templului s-a rupt de sus până jos nu ne-a dat numai posibilitatea vizuală în Sfântă Sfintelor ci ne este deschisă calea de a păşi în adorare înaintea lui Dumnezeu şi acolo să-I aducem jertfe de laudă. Aceasta este plăcerea lui Dumnezeu prin Isus Cristos! Noi am fost aduşi aşa de aproape. Suntem copiii lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi şi în această stare putem să ne apropiem cu
o inimă curată, cu un cuget curat, cu o credinţă aleasă, aducând lui Dumnezeu o jertfă plăcută prin Isus Cristos. Aceasta e cea mai înaltă parte a slujbei noastre faţă de Dumnezeu. Aceste jertfe duhovniceşti sunt ca un recul al harului pe care îl savurăm şi al dragostei care e motorul inimii noastre. Inima reflectă totul în mulţumire pentru harul primit şi împreună cu David poate spune: „TOTUL vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce să-Ţi aducem” (1 Cron. 29:14).
Cunoşti tu acest loc măreţ şi îl ocupi spre slava Numelui Său?
Este de prisos să căutăm stârnirea simţămintelor fireşti de cucernicie prin felurite mijloace, care sunt în slujba sistemelor şi religiilor oamenilor.
Străduinţele care se fac când e vorba să venim cu adorare înaintea lui Dumnezeu, cu ajutorul însuşirilor nesfinţite ale firii pământeşti intră în cadrul „focului străin” (Lev. 10:1; 16:12).

Domnul este aproape!

29 DECEMBRIE

“Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”
 Isaia 53:5

Cu câţiva ani în urmă un medic evreu călătorea cu vaporul din Italia spre Franţa. În acest timp s-a îmbolnăvit de o boală nevindecabilă, care progresa foarte repede, iar culoarea palidă a feţei dădea expresia unei morţi foarte apropiate. Căpitanul vasului, un credincios adevărat, a prins milă faţă de pasagerul său şi la un moment dat l-a vizitat. El l-a atenţionat într-o formă plăcută de situaţia gravă în care se afla şi i-a spus despre mântuirea prin Domnul Isus pe care trebuie să o aibă orice om pentru a putea fi împăcat cu Dumnezeu şi pentru a avea viaţa veşnică.
Mânios şi plin de ură, bolnavul s-a împotrivit căpitanului. Dar acesta nu s-a înfricoşat, deoarece mântuirea sufletului acestui tânăr evreu, îi era mai scumpă ca insultele aduse. L-a lăsat pentru un scurt timp pe bolnav singur, dar numai cu scopul de a merge în cabina sa ca să se roage intens pentru mântuirea acestui suflet. Se întoarse apoi la bolnav şi îngenunchind la patul său, s-a rugat cu voce tare lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului tânărului evreu. În continuare a scos Biblia din buzunar şi a citit, printre altele, şi Isaia 53: Acum a început să se înmoaie gheaţa din inima bolnavului, şi a început să plângă ca un copil. Apoi a început să dovedească pocăinţa inimii lui plină de păcate, după care un val de bucurie l-a cuprins. Cu inima plină de bucurie a plecat acasă în Patria de sus. Ultimele cuvinte au fost: „NĂDEJDEA MEA SE ODIHNEŞTE ÎN ISUS!"
Toată ştiinţa şi filozofia nu pot adăuga o iotă la Cuvântul lui Dumnezeu.
Când ni se spune că azi am înaintat, că nu mai suntem unde era lumea la începutul creştinismului, răspundem hotărât că tot adevărul e în Scriptură şi el nu s-a schimbat chiar dacă lumea s-a schimbat.

Domnul este aproape!

28 DECEMBRIE

“Nu vă lăsaţi înşelaţi: Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.” 1 Corinteni 15:33

Apostolul Pavel vedea decăderea morală a corintenilor, ca având la bază negarea învierii. Este foarte adevărat că aceia care în viaţa de toate zilele spun: „Să mâncăm şi să bem căci mâine vom muri", NU sunt născuţi din nou. Legăturile cu astfel de oameni, care trăiau în păcate si negau învierea, aveau influenţă asupra unora dintre corinteni şi pot avea şi asupra noastră. Este natural ca o viaţă trăită în păcate să dea naştere la spaimă, chiar numai la gândul învierii, şi din acest motiv mulţi o neagă. Ce pagubă imensă a făcut vrăjmaşul în Corint şi câtă osteneală trebuia depusă pentru a înlătura răul! Diavolul, cu viclenia lui, a rămas acelaşi şi în zilele noastre, dar nici adevărul învierii nu s-a schimbat. De-am fi găsiţi ca nişte buni slujitori! Dacă umblăm pe două căi suntem în primejdie deoarece: „tovărăşiile rele strică obiceiurile bune." Unii s-au simţit destul de tari şi au intrat în relaţii strânse cu vecinul necredincios şi prin aceasta au devenit o pradă a Satanei. Alţii au intrat în relaţii strânse cu aşa zişi „credincioşi" care nu merg pe calea aleasă şi astfel au suferit leziuni grave.
De aceea să fim atenţi la umblarea noastră şi a copiilor noştri. Părinţii care au avut ca ţel unic propăşirea copiilor în această lume au trăit experienţe amare.
Ce ar putea să ne îmbărbăteze mai mult decât umblarea noastră cu Domnul şi Cuvântul Său? De aceea să RĂMÂNEM în El! Prin ce îşi va păstra un tânăr sau o tânără curată calea? NUMAI printr-o umblare curată şi supusă Cuvântului Sfânt.
Numai în măsura în care împărăţia lui Dumnezeu pune stăpânire pe inimă se adânceşte şi judecata cu privire la ce este lumesc. Simţul viu şi ales al firii dumnezeieşti se dă înapoi dinaintea lumii şi tot ce trebuie este să umblăm prin puterea acestei firi, ca să ne putem ţine departe de lume. Umblaţi cu Dumnezeu şi nu veţi umbla cu lumea.

Domnul este aproape!

27 DECEMBRIE

“Nu este nici o deosebire, căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui DUMNEZEU, şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată.” Romani 3:22-24

Cum ar putea oamenii păcătoşi să apară înaintea slavei lui Dumnezeu şi să stea în faţa Lui dacă El însuşi a spus robului Său, Moise: „Nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască" (Exod. 33:20)? Dar mila lui Dumnezeu şi harul Său, sunt mai presus de toate simţurile şi înţelepciunea oamenilor, căci care dintre oameni şi-ar jertfi singurul său fiu pentru duşmanii săi? Dumnezeu a făcut-o şi cere pe această temelie a lucrării Iui Isus ca toţi oamenii care cred să fie graţiaţi. Noi, cei care credem, care recunoaştem judecata lui Dumnezeu şi în adevărată căinţă ne închinăm, suntem „spre lauda slavei harului Său în Preaiubitul Lui" (Efes. 1:6). Judecata nu poate niciodată să ne mai lovească, căci pedeapsa pentru pacea noastră a purtat-o Domnul Isus. Harul însuşi nu putea să liniştească inima lui Dumnezeu. Orice umbră de păcat, orice amintire de păcate trebuia îndepărtată de la cei care sunt copiii lui Dumnezeu.
De aceea ne-a socotit neprihăniţi prin har (Tit 3:7). Neprihănit poate fi numai cineva căruia nu-i sunt socotite păcatele şi nelegiuirile şi aceasta e tocmai poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu. Întemeiat pe arderea de tot, Dumnezeu putea să spună prin Balaam despre Israel: „El (Dumnezeu) nu vede nici o fărădelege în Iacov, nu vede nici o răutate în Israel" (Num. 21:23).
Aşa este şi cu noi. Valoarea jertfei lui Isus este incomparabil mai mare ca jertfele din vechime. „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru TOTDEAUNA pe cei ce sunt sfinţi” (Evr. 10:14). Cine vrea să fie în legătură cu Dumnezeu aici pe pământ şi apoi în veci de veci trebuie să fie mai întâi „desăvârşit." Dumnezeu a făcut TOT ce era necesar pentru a ne aduce în această stare de desăvârşire. În veci îl vom lăuda pentru aceasta.

Domnul este aproape!

26 DECEMBRIE

“Ocara îmi rupe inima, şi sunt bolnav.” Psalmul 69:20

Dacă cercetăm acest verset şi cele anterioare din Psalmului 69 atunci trebuie să recunoaştem că e vorba despre Fiul lui Dumnezeu pe cruce, pe care Cuvântul ni-L prezintă aici într-o formă atât de zguduitoare: „Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulţi decât perii capului Meu" (vers. 4).
Oare El, Cel Neprihănit, Cel Desăvârşit, a creat vreodată ocazia ca să fie urât de cineva?
Este adevărat că suferinţele făcute de mâna oamenilor nu sunt de comparat cu grozăvia judecăţii dumnezeieşti, care s-a abătut peste sufletul Său. Totuşi să nu neglijăm nici prin gând suferinţele şi durerile, chinurile şi batjocurile aduse Lui din partea oamenilor, faţă de care S-a arătat ca fiind Mântuitorul care îi iubeşte. Aici este vorba despre ocara, care I-a rupt inima! Crezi tu că Dumnezeu i-a făcut aceasta? NU, această ocară venea de la oameni. Ce cutremurător! Poate crezi că evreii i-au făcut-o? DA şi evreii, dar TU nu eşti cu nimic mai bun. Dacă tu nu stai pe aceeaşi treaptă cu cărturarii şi marii preoţi, cu poporul evreu sau cu ostaşii romani, atunci îţi găseşti oglindirea în chipul celor doi tâlhari care la fel îl ocărau (Mat. 27:44).
Dacă eşti sincer, poţi să te dezvinovăţeşti de toate greşelile tale? Ce pătrunzător este gândul că nu erau numai păcatele noastre cele care L-au răstignit pe Domnul Isus pe cruce ci şi URA noastră pentru Dumnezeu şi Mântuitorul trimis de El. De această vină nici tu, suflete drag nu te poţi dezvinovăţi deoarece firea pământească a fiecărui om luptă contra lucrurilor duhovniceşti.
Cea mai slabă laudă a unei inimi pline de mulţumire se ridică la cer ca o mireasmă plăcută, spre scaunul de domnie şi spre inima lui Dumnezeu. Să aşteptăm cu dor clipa fericită de adorare la Masa Domnului.

Domnul este aproape!

25 DECEMBRIE

“PLIN DE TEAMĂ” Evrei 11:7

Azi mai mult ca oricând se pune accent pe oboseala omului modern, care în libertatea sa iscodeşte planuri şi le îndeplineşte. Şi totuşi, mulţi trebuie să recunoască că toată activitatea lor este împinsă şi dirijată de teamă. Un astfel de om vede cum îl inundă problemele personale şi profesionale, care adesea au nişte forme foarte periculoase, care îl obligă să se apere să nu fie lovit ca de o catastrofă.
Multe întrebări se nasc: Oare sunt major pentru atâtea greutăţi? Puterea mea este suficientă?
„Plin de teamă" - această expresie ne arată că omul a pierdut legea mântuirii şi teama îl dirijează în acţiunile lui. Mulţi oameni nu pot să ţină piept problemelor şi de aceea se refugiază în distracţii. Poate eşti şi tu stimate cititor un astfel de dezertor. Oare nu este mai bine dacă te opreşti să-ţi analizezi situaţia? Acum este timpul să te întrebi: „De ce mă tem?" De ce vrei să te chinui dacă nu este necesar? Poate te vei întreba iarăşi cum poate fi înlăturată imensitatea nesiguranţei şi înlocuită cu o nădejde vie.
Păcatele tale sunt cauza, cauza primară care te face să te temi, căci ele în viitor nu-ţi aduc altceva decât judecata. Recunoaşte într-o pocăinţă adevărată păcatele tale înaintea Domnului Isus, care a murit şi pentru tine şi atunci vei fi eliberat de teamă.
Nu poţi să ai parte de bucuriile celor răscumpăraţi de Dumnezeu, dacă n-ai trecut prin jertfa Domnului nostru Isus Cristos. Jertfa aceasta dărâmă orice înfumurare, şterge orice renume şi îi uneşte pe toţi cei răscumpăraţi într-o adunare de închinători ai lui Dumnezeu, spălaţi în sângele Lui.
Oricât de întunecos ar fi trecutul tău, oricâte păcate ai fi făcut, poţi fi iertat chiar acum şi eliberat de orice teamă de viitor dacă CREZI în Domnul Cristos.

Domnul este aproape!

24 DECEMBRIE

“Noi toţi am primit din plinătatea Lui, har după har.” Ioan 1:16

Hotărârea luată şi realizată de Dumnezeu în Cristos Isus, are pentru noi urmări binecuvântate a cărei imensitate noi nu putem să o mărginim. Păcatul omului trebuia să aibă ca urmare moartea trupească şi cea veşnică.
Dar Dumnezeu nu a vrut moartea păcătosului şi „de aceea a dat pe singurul Său Fiu ca prin El să trăiască" (Ezechiel 18:23; 1 Ioan 4:9).
Mai departe citim în Efeseni 1 că Dumnezeu a vrut să aibă El însuşi nişte fiinţe ale Lui care să aibă înţelepciune şi dragoste în a-L slăvi pe El.
Dar era şi dorinţa Dumnezeului Veşnic de a-L ridica pe Fiul Său căpetenie peste toate lucrurile, încât să-L laude şi să-L proslăvească toată lumea.
Întotdeauna în hotărârile lui Dumnezeu, Fiul ocupă primul loc. Despre El citim în Efeseni 5:25-27 că a iubit Adunarea (în original ekklesia) şi s-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfinţească prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să se înfăţişeze înaintea Sa, slăvită, fără pată, fără sbârcitură, sau altceva de felul acesta. Acelaşi har, care ne stătea la dispoziţie odinioară când eram păcătoşi şi care ne-a dat o arvună neclintită pentru slava veşnică, stă şi azi la dispoziţia mea şi a ta, ca prin el să umblăm prin pustia acestei lumi spre slava Dumnezeului nostru, să rămânem ocrotiţi de feluritele încercări.
Pilat - judecătorul lumesc a spus despre Domnul Isus: „Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta."
Iuda - care pentru bani L-a vândut pe Domnul nostru a mărturisit: „Eu am păcătuit căci am vândut sânge nevinovat."
Sutaşul şi soldaţii lui au spus: „Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu."“
Ioan Botezătorul a declarat: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii."
Petru a spus: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu..."
Dar tu ce spui despre Domnul Isus Cristos?

Domnul este aproape!

23 DECEMBRIE

“Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci DOMNUL DUMNEZEUL tău, este cu tine în tot ce vei face.” Iosua 1:9

Ce poruncă măreaţă pentru Iosua, în care se exprimă nu numai mărimea şi greutăţile ei dar şi îmbărbătarea pentru rezolvarea ei în cele mai bune condiţii. Nu era o cale proprie pe care păşea, nu era o lucrare după închipuirea sa, cu interese proprii. Dumnezeul lui i-a dat aceasta măreaţă însărcinare ca împreună cu tot poporul să treacă Iordanul şi poporul să împartă ţara făgăduită părinţilor lor. Pentru nelegiuirea naţiunii care locuia în această ţară, Dumnezeu a vrut să-i biruiască, să nu rămână nici unul în ţară ca nu cumva să aplece inima poporului Său spre idoli şi să păcătuiască.
Dumnezeu a vrut să-l folosească pe Iosua în această lucrare. Pentru aceasta era nevoie de putere şi de îndrăzneală. Dar Dumnezeu care l-a ales pentru această lucrare era şi Izvorul ambelor nevoi ale lui Iosua. Dumnezeu ştia şi de spaima şi de frica pe care o avea de înfruntat şi de aceea a vrut să-l îmbărbăteze cu cuvintele: „Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi.
Nu se întâmplă acelaşi lucru şi cu noi că ne înspăimântăm şi ne înfricoşăm?
Dar dacă noi umblăm pe calea Sa, şi luptăm lupta Sa, atunci putem fi fără frică: „Dacă Dumnezeu este cu noi, CINE oare se poate împotrivi?" Pe Pavel, acelaşi Domn îl îmbărbătează: „NU te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău" (Fapt. 18:9- 10). Şi acest slujitor spune filipenilor: „să RĂMÂNEŢI TARI în acelaşi duh şi să luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei, fără să vă lăsaţi înspăimântaţi de potrivnici (Fil. 1:27-28). De aceea nici noi să nu ne lăsăm înspăimântaţi şi înfricoşaţi de negura nopţii care ne înconjoară.
Adevăratul creştinism înseamnă o completă predare Domnului Isus Cristos.

Domnul este aproape!

22 DECEMBRIE

“Dar omul lui DUMNEZEU a trimis să spună împăratului lui Israel: Fereştete să treci pe lângă locul acela.”
 2 Împăraţi 6:9

Împăratul sirienilor ducea război împotriva Israelului, şi el se sfătuia cu slujitorii săi spunându-le: „Tabăra mea va fi în cutare loc." Ce bine însă că Dumnezeu căruia nu-I e nimic ascuns a luat seama şi de acest sfat.
Ce milos era Dumnezeu care ocrotea poporul Său, folosind proorocul pentru a-l avertiza pe împăratul Israelului de acest loc. Ce dragoste ocrotitoare de la Acela care ştie unde-i „scaunul celor batjocoritori" şi cum arată „corturile celor fără de lege."
Acelaşi Dumnezeu este Acela pe care noi avem libertatea de a-L numi Tată, de a fi copiii Lui. Este o cinste şi mai mare ca aceea a israeliţilor. El însuşi ne avertizează şi ne îndeamnă să veghem „căci potrivnicul nostru diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită" (1 Pet. 5:8).
Domnul vrea să nu cădem pradă Satanei.
Glasul cu care Domnul vorbeşte este acelaşi cu care vrea să ne avertizeze: „Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns” (Efes. 5:10) De-am delimita cu cea mai ascuţită sabie unde se termină întunericul şi unde începe lumina. De aceea să umblăm ca nişte copii ai luminii şi să evităm orice legătură cu întunericul!
Oricine este hotărât să-L urmeze pe Cristos afară din tabără (Evr. 13:10-15) poate fi încredinţat că multe şi felurite încercări se vor ivi în calea lui pentru a-l abate de la hotărârea pe care a luat-o. Nenumărate prilejuri de a se întoarce înapoi se vor ivi în calea sa. Multe glasuri ademenitoare îl vor îmbia pe drum, oferindu-i uşurarea ocării care este o consecinţă a ieşirii afară din tabără. Multe legiuni de îngeri îi vor sta la dispoziţie gata pentru a-l „elibera" de sacrificiul pe care şi l-a ales.

Domnul este aproape!

21 DECEMBRIE

“Aşa dar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de DOMNUL.” 2 Corinteni 5:6

Nu de mult călătoream cu tramvaiul şi am observat o fetiţă mică care era singură, dar cu toate acestea nu avea nici o grijă şi nu îi era frică. Era ca un portret a unui copil lipsit de griji şi plin de bucurii. Deoarece m-a mirat această stare m-am întors către ea şi am întrebat-o: „Fetiţă, nu ai nici o frică să călătoreşti singură în tramvai?"
Surprinsă de întrebarea mea, s-a uitat ţintă la mine cu ochii ei mari şi frumoşi.
A început să râdă şi mi-a spus: „În acest tramvai nu poate să-mi facă nimeni nici un rău căci tăticul meu e vatmanul."
Viaţa noastră se derulează prin această lume cu o viteză de neînvins. Mereu se schimbă: plăcere şi durere, sănătate şi boală, viaţă şi moarte. Indiferent de împrejurări, Tatăl nostru din ceruri este Conducătorul pe calea noastră şi El îşi aţinteşte ochii spre noi. Numai noi nu avem nădejde întotdeauna în El, cum au copiii faţă de părinţi şi de aceea noi nu suntem aşa de fericiţi şi nu putem cânta aşa de liber. Oare nu trebuie să ne dăm seama că în diferitele situaţii ale vieţii noastre ne lipseşte încrederea că, conducătorul şi făuritorul tuturor lucrurilor este Tatăl nostru care ne iubeşte? Dacă avem convingerea că El execută toate lucrurile în bune condiţii, atunci El zi de zi ne va pune pe buze cântări de laudă spre proslăvirea Numelui Său. Trebuie să devenim dependenţi ca un copil faţă de părinţii săi. Un copil se alipeşte de tatăl pentru toate, vine cu orice cerinţă la tatăl şi nu are nici o reţinere în ce priveşte problemele de viitor.
Oare nu vrem să facem şi noi la fel? Avem convingerea că Tatăl nostru ceresc lucrează cum e bine în vieţile noastre şi îi lăsăm toată conducerea în mâna Lui Atotputernică?
Credinţa merge înainte în ascultarea de Dumnezeu.
Ea se înalţă deasupra împrejurărilor,deasupra pământului.

Domnul este aproape!

20 DECEMBRIE

“Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă.” 2 Petru 3:11

După Sfânta Scriptură cei mântuiţi aşteaptă un cer nou şi un pământ nou. Ei sunt învăţaţi că lucrurile văzute vor pieri şi pentru oamenii acestei lumi va începe o mare judecată.
Credincioşii mântuiţi ştiu că atâta timp cât sunt pe acest pământ sunt călători şi străini. De aceea trebuie să fie mai interesaţi de lucrurile viitoare care încă nu se văd. Oare au voie să fugă ca oamenii acestei lumi după lucruri trecătoare, de a-şi aduna comori care în curând vor fi distruse? Desigur că acest lucru nu este spre slava Domnului nostru. Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie mai mult nişte cetăţeni cereşti care au ca ţintă a lor lucrurile veşnice şi durabile şi numai acestea trebuie să umple inima lor. Domnul însuşi cere creştinului să se roage neîncetat, să fie sfânt în umblarea lui şi să lucreze cu râvnă la lucrarea Sa. În încercări el trebuie să stea neclintit şi să primească totul cu mulţumire din mâna Tatălui. Nădejdea vie să umple inima lui că, Domnul va veni în curând în slava Sa. El însuşi Domnul slavei, care I-a răscumpărat prin sângele Său, vrea să fie Centrul atenţiei şi al preocupărilor creştinilor. Comuniunea cu El, o umblare spre slava şi cinstea Sa, să fie totdeauna pe primul plan! Abia atunci va izvorî din inimile noastre laudă, mulţumire şi adorare pentru El. Abia atunci Domnul poate să ne călăuzească ca să fim oameni cu privirea ridicată spre El, care la rândul ei conturează o purtare şi o umblare sfântă şi evlavioasă. Să ne întrebăm fiecare personal dacă se găseşte în fiecare clipă în noi gândul acesta?
Ne putem ruga oare lui Dumnezeu cu sinceritate să trimită fondurile necesare lucrării Sale, atunci când noi înşine ne păstrăm banii pentru scopurile noastre egoiste, în loc să-i folosim pentru lucrare?

Domnul este aproape!

19 DECEMBRIE

“Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău; Chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi.” Proverbele lui Solomon 2:10

Cunoştinţa, chibzuinţă şi priceperea sunt urmările şi roadele înţelepciunii lui Dumnezeu. Dacă aceasta pătrunde în inimă, atunci cunoaşterea este primul rod care îi dă hrană sufletului. Chibzuinţă este scutul ei şi priceperea călăuzeşte şi întăreşte paşii. Calea înţelepciunii duce printr-o lume plină de primejdii şi întunecată, mult îndepărtată de calea celor care L-au uitat pe Dumnezeu, ale căror case se prăbuşesc în adâncul morţii", de aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine şi să ţii cărările celor neprihăniţi." UNDE se GĂSEŞTE această înţelepciune? Dumnezeu ne-o dăruieşte prin Cuvântul Său ca inima să se reînnoiască şi să-i dea sufletului lumină şi viaţă. De aceea Psalmistul spune: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău." După aceea mai spune către Dumnezeu: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Ps. 11:9,11).
Pentru aceasta Dumnezeu dăruieşte Duhul Său tuturor celor care vor să asculte glasul înţelepciunii cereşti, adică „duhul puterii şi al dragostei şi al chibzuinţei."
De aceea în deplină dependenţă, sub călăuzirea Duhului Său să păstrăm îndemnurile Lui! Să le cercetăm cu seriozitate şi să umblăm în frică de El.
Este dureros că mai sunt creştini care citesc măreţul Cuvânt fără să fie atinşi în suflet. Cugetul lor nu tresare şi inima nu trăieşte în adevărul primit. În asemenea situaţii nu se poate ca sufletul să primească lumină şi putere nu poate creşte şi nu se poate dezvolta. Dar celor care sunt devotaţi pentru cauza Domnului, El le va da înţelepciune pentru a propăşi în viaţa spirituală.

Domnul este aproape!

18 DECEMBRIE

“Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui DUMNEZEU... Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteri din nou.” Ioan 3:3-7

Numai Dumnezeu însuşi poate să umple golul din sufletul tău. Numai harul Său este viaţă, numai dragostea Sa este odihnă şi numai în prezenţa Sa este bucurie. „Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta" (Ps. 16:11). Dacă eşti „Învăţătorul lui Israel" nu-ţi ajută la nimic căci TREBUIE să te naşti din nou.
„Păcătoşii sunt îngroziţi în Sion, un tremur i-a apucat pe cei nelegiuiţi care zic: Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?" (Isaia 33:14). Acesta va fi sfârşitul tuturor acelora care nu sunt copii ai Iui Dumnezeu prin credinţa în Domnul Isus Cristos. Pentru totdeauna vor fi îndepărtaţi de la prezenţa lui Dumnezeu în locul din care nu mai este scăpare. Ce cuvânt zguduitor! Mii şi mii de pilde ar trebui ca să descrie această stare dezastruoasă, dar cuvântul părăsiţi o exprimă mai bine. Ce înseamnă acest cuvânt putem vedea pe crucea Golgotei în suferinţele de nedescris ale Aceluia care din dragoste pentru noi a suferit această stare de „părăsit." Fără Dumnezeu în lume, fără Dumnezeu în viaţa viitoare, pe veci părăsit de Dumnezeu! Te consolezi cumva la gândul că până la viaţa viitoare mai este timp? VAI! Milioane se înşeală în felul acesta. Nu te înşela singur ascultând sfaturile Satanei. Fiecare zi trecută ne apropie mai mult de sfârşit „Şi după cum omului îi este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata..." (Evr. 9:27).
Împăcarea cu Creatorul, armonia cu El, şi nicidecum pactizarea cu înclinaţiile inferioare din noi, ne dă echilibrul după care suspinăm. Să ne încredem în Numele Domnului Isus, să-L lăsăm numai pe El să ne mântuiască.

Domnul este aproape!

17 DECEMBRIE

“... să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.” Evrei 10:25

Credincioşii evrei nu aveau în timpurile acelea o stare uşoară. Credinţa lor în Domnul Isus a fost aspru încercată prin prigoană şi suferinţă. Prin aceasta au fost în primejdie de a fi amăgiţi şi de a se întoarce înapoi la Lege şi la datinile vechi ale slujbelor. Cu cât părăseau adunările cu atât era mai uşor pentru duşman ca să-i abată de la Cale. De aceea scriitorul acestei epistole îi îndeamnă să nu părăsească adunările. Acolo puteau fi mângâiaţi şi îmbărbătaţi ca să reziste contra valului împotrivitorilor şi să-şi păstreze credinţa.
În zilele noastre există aceleaşi principii. In zilele noastre nu avem de suferit primejdiile şi suferinţele evreilor, ci avem primejdii pe care adesea nu le cunoaştem imediat. Dacă de exemplu prin viclenia duşmanului am fost duşi aşa de departe încât să neglijăm unele ore ale adunării atunci decăderea merge foarte repede. „Adunarea noastră" este strângerea noastră laolaltă având ca Centru pe Domnul Cristos. Aceasta înseamnă a fi adunaţi pentru Numele Său - adunare care nu poate fi înlocuită cu nimic. Dacă noi părăsim adunarea pentru Numele Domnului înseamnă că îl înjosim într-un anumit fel pe Isus însuşi. De ne-ar feri Domnul de această decădere şi să rămânem numai în jurul Persoanei Sale. Câţi au mărturisit la bătrâneţe că nu mai pot recupera nimic! Primii creştini stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciune.
Când apostolul ne-a îndemnat să nu părăsim „adunarea noastră" nu s-a gândit să nu părăsim „adunările sau bisericile oficiale" ale zilelor noastre care nu se mai strâng călăuzite de Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste aşa zise „adunări" trebuie să le părăsim în cea mai mare grabă şi să ne ocupăm locul în Adunarea lui Dumnezeu.

Domnul este aproape!

16 DECEMBRIE

“Mi-aţi adus voi vite junghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a Iui Israel? Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe cari le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor.” Faptele apostolilor 7:42-43

Ce serioasă ameninţare a trebuit să spună poporului Israel proorocul Amos (cap. 5) şi în acelaşi timp să le prorocească judecata: „Vă voi duce în robie dincolo de Damasc." Canaan a fost locuinţa prezisă şi rânduită de Dumnezeu pentru ei. Pe calea prin pustie până acolo, poporul acesta răscumpărat prin sânge din robia Egiptului trebuia să ducă chivotul tot drumul. Prezenţa chivotului în mijlocul lor le dădea putere şi îi sfinţea. Dar când neglijau aceasta totul era pierdut. Şi acolo s-a ajuns cu acest popor. Ei s-au alipit de idoli străini şi aceasta a fost o înjosire a chivotului. Ce judecată serioasă!
Şi pentru noi care avem o chemare cerească aceasta este o avertizare serioasă.
Chivotul care este în mijlocul nostru ţinut în toată slava şi cinstea, care merge cu noi în pustia acestei lumi, este NUMELE FIULUI LUI DUMNEZEU. Cu toată râvna sfântă să cinstim acest Nume îndeosebi în aceste zile din urmă.
Nu mai este loc de discuţii contradictorii, ci e necesară o distanţare hotărâtă de tot ce nu este după gândul Său. Ioan spune în epistola sa: „Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Cristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit. Căci cine-i zice: Bun venit se face părtaş faptelor lui rele" (2 Ioan 9- 11). Numele Său este Acel Nume: „pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile" care la început era la Dumnezeu şi care era Dumnezeu. Să reţinem acest lucru!

Domnul este aproape!

15 DECEMBRIE

“Ceea ce suferiţi este educare: DUMNEZEU Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l educă tatăl?” Evrei 12:7

Care dintre credincioşi nu ar fi în primejdie de a fi fără putere dacă calea nu ar fi presărată cu dureri? La evrei nu era cazul de boală sau altfel de dureri; ci ei au suferit din cauza necredinţei lor. Ei au văzut cum le-a fost luate averile, totuşi viaţa lor nu a fost atinsă cum a fost cazul martirilor. Domnul este începătorul şi Cel care duce credinţa la un sfârşit de slavă, Cel care a rezistat din pricina păcătoşilor la cele mai mari împotriviri, El este Acela care acum din mâna Lui dă binecuvântările necesare fiecărui copil al lui Dumnezeu. Dumnezeu se poartă cu noi ca şi cu nişte fii; dar nu cum o fac părinţii pământeşti după priceperea şi înţelepciunea lor, ci dragostea este izvorul educaţiei Sale. Noi nu suntem totdeauna de acord cu calea Domnului pentru că nu-L pricepem. Inima firească (naturală) este cea mai împotrivitoare suferinţelor cauzate de credinţă. Totuşi este o lucrare binecuvântată, căile pe care Dumnezeu ne călăuzeşte sunt expresia dragostei Lui faţă de noi, şi au tendinţa de a ne apropia mai mult de El, de a înţelege mai bine gândurile Sale şi a le pune în practică. Oare poate să izvorască din inima lui Dumnezeu ceva rău pentru noi? Niciodată!
La fel cum au fost îmbărbătaţi evreii altădată la fericita comuniune a familiei lui Dumnezeu şi la legătura ca fii, la fel ar vrea Sfânta Scriptură în zilele de astăzi să ne arate cât este de interesat ca Domnul să vorbească inimilor noastre şi să recunoaştem „că TOATE lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Rom. 8:28)
Pentru Dumnezeul nostru nici o greutate nu este prea mare; dimpotrivă, cu cât greutatea este mai mare, cu atât El are prilejul să-Şi arate prin ea firea Lui de Dumnezeu prea bun şi Atotputernic.

Domnul este aproape!

14 DECEMBRIE

“Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” Ioan 15:16

În ce situaţie intimă îi aduce Domnul Isus pe ucenicii Săi! Îi face părtaşi ai tuturor gândurilor Sale, acţionează faţă de ei ca un Prieten. Citim că Avraam a fost numit „prietenul lui Dumnezeu" şi în această postură a aflat tainele măreţiei şi căile Sale. În Geneza 18 noi citim: „Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?" Apoi a început să-i vorbească, dar nu despre legăturile lui personale ci îl lasă să vadă nu numai prorociile care sunt pentru el şi seminţia sa ci şi lucrurile care aparţin întregii lumi. Acesta a fost un semn anume al prieteniei. Dacă eu cunosc pe cineva bine, dar care încă nu e prietenul meu, atunci îi voi destăinui lucrurile omeneşti care ne privesc pe noi doi ca oameni. Aceasta e tot ce vorbesc cu el. Dar dacă am un prieten bun, atunci îi spun tot ce se petrece în inima mea. În ce legătură intimă ne găsim noi cu Dumnezeu! El ne-a pus deoparte pe deplin pentru El însuşi în completă valoare a lucrării lui Cristos. În felul acesta ne-a înrolat în aceeaşi postură cu Cristos şi ne-a făcut asemănători Lui. Prin această strămutare la sânul Său, Dumnezeu ne descopere imensitatea Sa în acţiune.
Ca prieteni ai Marelui Păstor trebuie să fim bine încredinţaţi că Dumnezeu şi Tatăl nostru are o deosebită satisfacţie pentru aceia care urmează Cuvântul Său refuzând obiceiurile şi formalismul acestei lumi. Domnul dă acelora care merg pe această cale a despărţirii de tot ce este lumesc şi firesc, mărturia plăcerii Sale (Evrei 11:5). Să fim hotărâţi să facem tot ce a zis Domnul (Exodul 24:3) şi niciodată să nu ne luăm după obiceiurile oamenilor în mijlocul cărora locuim doar ca nişte străini şi călători.